Document White Estate

 

 April 30, 1935

Fratelui H.W. Carr
164 Saxton Street
Lockport, New York

 Iubite frate Carr:

Am în mână scrisoarea ta din 24 Ianuarie. De câteva luni sunt atât de împovărat cu munca dificilă legată de manscrisele pe care le pregătim în vederea publicării încât corespondenţa mea a trebuit să aştepte.

În scrisoarea ta îmi ceri să-ţi spun cum înţeleg eu poziţia memei mele în legătură cu personalitatea Duhului Sfânt.

Nu pot face aceasta deoarece eu nu am înţeles niciodată învăţăturile ei în această privinţă. Întotdeauna au fost în mintea mea anumite nedumeriri cu privire la înţelesul declaraţiilor ei care, pentru felul meu de gândire superficial, păreau a fi într-un fel confuze. Întotdeauna am regretat că n-am avut acea ascuţime a minţii care să poată rezolva acestă nedumerire şi altele similare, dar apoi când îmi aminteam ce a scris sora White în “Faptele Apostolilor” pag. 51 şi 52, “referitor la aceste taine care sunt prea adânci pentru înţelegerea umană, tăcerea este de aur”, am considerat mai înţelept să mă reţin de la discuţii şi să mă străduiesc să-mi direcţionez mintea către aspecte mai accesibile cunoaşterii.

Când citesc Biblia, găsesc faptul că Mântuitorul înviat a suflat peste ucenici (Ioan 20:22) “şi le-a spus: Luaţi Duh Sfânt!”. Gândul din acestă Scriptură, pare să fie în armonie cu declaraţia din “Hristos Lumina Lumii”, pag. 669* (621 în română, vezi citatul mai jos), de asemenea Gen.1:2, Luca 4:1, Fapte 2:4, Fapte 4:31, 8:15 şi 10:44. Pot fi amintite multe alte texte care sunt în armonie cu această declaraţie din “Hristos Lumina Lumii”.

Declaraţiile şi agrumnetele unora dintre pastorii noştri în efortul lor de a demonstra că Duhul Sfânt era o persoană aşa cum sunt Dumnezeu Tatăl şi Hristos, Fiul cel veşnic, pe mine m-au nedumerit iar uneori m-au făcut să devin trist. Un predicator bine cunoscut a spus: “Noi trebuie să-L privim (pe Duhul Sfânt) ca pe partenerul care conduce lucrurile aici jos ”.

Frământările mele s-au mai estompat puţin când am înţeles din dicţionar că una dintre semnificaţiile personalităţii este caracteristica. Este prezentată în aşa fel încât am tras concluzia că ar putea exista personalitate fără forma trupească care este posedată de Tatăl şi de Fiul.

Sunt multe Scripturi care vorbesc despre Tatăl şi Fiul dar lipsesc Scripturile care să facă referiri similare referitoare la lucrarea comună a Tatălui şi Duhului Sfânt sau a lui Hristos şi a Duhului Sfânt., ceea ce m-a făcut să cred că duhul fără individualitate era reprezentantul Tatălui şi al Fiului de la un capăt până la celălalt al universului, şi că prin Duhul Sfânt ei locuiesc în inimile noastre şi ajungem una cu Tatăl şi cu Fiul.

Răspunsul la a doua întrebare “Se menţionează undeva în scrierile sorei White că rugăciunea ar trebui adresată numai Tatălui ori că noi n-ar trebui să ne adresăm lui Hristos în rugăciune, numai prin Tatăl?” este că eu nu cred aşa ceva. Eu n-am găsit asemenea învăţături în scrierile lui Ellen White.

La cea de-a treia întrebare “Spune dânsa vreundeva ce putere este aceea care “îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt?” eu trebuie să răspund în acelaşi fel, nu cred aşa ceva. Noi n-am găsit vreo declaraţie referitoare la aceasta în scrierile sorei White nici nu ne amintim vreo declaraţie făcută oral în prezenţa noastră.

Alături de această scurtă şi insuficientă scrisoare, vei găsi şi Buletinul Informativ din 4 Aprilie.

Mă rog ca să ai parte de ajutor din cer în studierea a ceea ce este necesar să fie cunocut, şi răbdare să aştepţi pentru descoperirea a ceea ce acum suntem într-o oarecare incertitudine.

Cu stimă, al tău frate  W.C. White

 

Vezi mai jos scrisoare în limba engleză.

* HLL pag. 621

Duhul fusese şi mai înainte în lume; El lucrase asupra inimii oamenilor chiar de la începuturile lucrării de mântuire. Dar, câtă vreme Hristos fusese pe pământ, ucenicii nu doriseră alt ajutor. Numai când aveau să fie lipsiţi de prezenţa Lui aveau să simtă nevoia după Duhul, şi atunci El urma să vină.

Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar fără trup omenesc şi deci independent de acesta. Împiedicat de corpul omenesc, Hristos nu putea să fie prezent peste tot, în acelaşi timp. De aceea, era spre binele lor ca El să meargă la Tatăl şi să trimită Duhul Sfânt ca înlocuitor pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că avea un avantaj din cauză că se găsea într-un anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toţi. În felul acesta, era mai aproape de ei decât dacă nu S-ar fi înălţat.