Studiul 11
Ideile din studiul biblic sunt scrise cu roşu
Sabat - Restauratorul
Textul de memorizat – “Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”. Filipeni 1:6
· Cine este Acela care a început în noi această lucrare? Teologii trinitarieni vor spune că Duhul Sfânt, una dintre persoanele Trinităţii.
· Însă textul Bibliei ne spune altceva chiar în Filipeni 2:13 “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”.
· Aşadar, n-avem nevoie de “ajutorul” teologilor pentru a înţelege Scriptura, fiindcă ea se interpretează singură, un text explicându-l pe altul!
Duminică - Creaţi după chipul lui Dumnezeu
Cu alte cuvinte, pentru venirea noastră la existenţă a fost stabilit dinainte un plan foarte exact.
· Cine a făcut acest plan? Conform teologiei trinitariene, planul l-a făcut Trinitatea, adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, deşi nu pot oferi nici măcar un singur text biblic în acest sens.
· Însă conform Bibliei, planul a fost făcut de Dumnezeu Tatăl şi L-a avut ca “tovarăş” pe singurul Său Fiul născut, Prinţul cerului. Iată câteva texte care vorbesc despre aceasta:
· Efeseni 1:1 “Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. (Nu şi de la Duhul Sfânt???). Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după Hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
· Efeseni 3:8 “Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
· Ellen White afirmă acelaşi lucru în cartea Patriarhi şi Profeţi:
“Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un tovarăş, un conlucrător (unu, nu doi!), care putea aprecia planurile Sale şi putea fi părtaş bucuriei Sale de a da fericire fiinţelor create de El. "La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu" (Ioan 1,1-2). Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu veşnicul Tată - una în natură, în caracter şi în scop - singura Fiinţă care putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu. "Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii" (Is.9,6). Obârşia Lui (deci are obârşie, în timp ce Tatăl nu are!)"se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei" (Mica 5,2). Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi, declară despre Sine: "Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie..., când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui" (Prov.8,22-30).
Tatăl a înfăptuit prin Fiul Său aducerea la existenţă a tuturor fiinţelor cereşti. "Prin El au fost făcute toate lucrurile... fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El" (Col.1,16). Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, strălucind de lumina ce se revarsă continuu din prezenţa Sa, zburând cu toată repeziciunea ca să aducă la îndeplinire voinţa Sa. Dar Fiul, Unsul lui Dumnezeu, "care este întipărirea Fiinţei Lui", "oglindirea slavei Lui" şi "care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui", are stăpânirea supremă peste tot şi peste toate (Evr.1,3)”.
· Dar Duhul “care se mişca pe deasupra apelor” la creaţiune? Ei bine, cine este cel care a scris aceste cuvinte? Moise. A crezut el în Trinitate? I-a învăţat el pe evrei despre Trinitate? Nu, ci el i-a învăţat că există un singur Dumnezeu care se manifestă prin Duhul Lui!
· Dar n-a spus Dumnezeu “să facem om după chipul Nostru”? Da, a spus, fiindcă la creaţiune era Tatăl împreună cu Fiul Său, aşa că puteau vorbi despre “chipul Nostru”...
Luni - Dragostea şi căderea în păcat
Ce este mai de temut: un om bun, blând şi iubitor (ca un frate!!), care are în mână un pistol, sau un individ ticălos, violent şi plin de ură, care ţine în mână aceeaşi armă?
· Cel mai bine este să întrebăm Biblia. Şi iată ce ne răspunde:
· 2 Samuel 20:9 “Ioab i-a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute. Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece, şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit”.
· Deşi este regretabil, observăm că până şi “fraţii” se pot ucide între ei chiar în timpul unui “sărut” frăţesc.... Şi trebuie să admitem că Biblia are întotdeauna dreptate!
· Din fericire, Isus ne “mângâie” (fiindcă El este Mângâietorul nostru!) prin Cuvântul Său:
· Matei 10:18 “Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî. Veţi fi urîţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului. Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa, pe cei din casa lui?”
Marţi - A doua şansă
Isus a venit şi S-a pus în aceeaşi situaţie în care fusese Adam; doar că, acolo unde Adam căzuse, Isus a biruit şi, datorită biruinţei Sale, întregii lumi i s-a acordat o a doua şansă.
· Este “aproape” corect! Diferenţa constă în aceea că Isus nu S-a pus în aceeaşi situaţie în care fusese Adam în Eden, ci s-a pus în aceeaşi situaţie în care ne aflăm noi acum!!!
· Da, El a venit în lumea noastră după ce natura umană a fost slăbită timp de 4.000 de ani prin păcat. El a luat asupra Sa toate slăbiciunile firii omeneşti, spre deosebire de Adam care, atunci când a fost ispitit, nu cunoştea nici o “slăbiciune”!
· Aşadar, comparaţia dintre Isus şi Adam-ul din grădina Edenului nu are nici un suport Biblic!
· Dar nu vorbeşte Scriptura despre Isus ca fiind “al doilea Adam”?
· Da, vorbeşte, însă atunci când apostolul Pavel se referă la Isus ca la “al doilea Adam”, o face cu referire la Isus cel înviat din morţi, nu ca Cel proaspăt întrupat în natura păcătoasă! Deci Pavel îl numeşte “al doilea Adam” pe Isus cel înviat şi proslăvit!
· Pentru verificare, să vedem ce spune acest pasaj:
· 1 Corinteni 15:35 “Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” Nebun ce eşti! Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Şi când sameni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă (Când? La întrupare? Nu, ci abia la înviere!). Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
· Cu alte cuvinte, Isus a venit să “recupereze” neamul omenesc care, prin păcatul “reprezentantului” său - strămoşul Adam -, şi-a pierdut dreptul la existenţă.
· Odată săvârşit păcatul, s-a ridicat întrebarea: se mai poate face ceva pentru a-l salva pe Adam şi urmaşii lui sau nu? În caz că nu se mai putea face nimic, urma nimicirea veşnică.
· Din fericire, a existat o soluţie, una singură! Nu două, nici trei! Doar una singură! Ce vreau să spun cu aceasta? Iată: conform teologiei trinitariene, oricare dintre persoanele Trinităţii putea deveni “Fiu”, iar celelalte două urmau să-şi “distribuie” rolurile de Tată şi Duh Sfânt... Aşadar, câte soluţii existau? Teoretic, cel puţin trei...
· Însă conform învăţăturii (aşa zis“eretice”) a pionierilor adventişti (aici se include şi Ellen White, care i-a susţinut doctrinar) nu exista decât o singură soluţie: ca singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, Prinţul cerului, să devină “reprezentantul” neamului omenesc!
· Ce însemna aceasta? Că El trebuia să renunţe la tot ce avea în ceruri, să devină “unul dintre noi” şi să dovedească o fidelitate şi o credincioşie faţă de Dumnezeu, Tatăl lui şi Tatăl nostru, care să devină “garanţia” pentru întregul Univers că “neamul” omenesc este vrednic de a trăi!
· În felul acesta, Fiul cel veşnic al Tatălui urma să fie “cel de-al doilea Adam”, şi în această calitate să aibă dreptul de a avea “urmaşi”!
· Ce fel de “urmaşi” şi cine sunt aceştia? Desigur, “urmaşi” în duh, adică toţi cei născuţi “din apă şi din Duh”. Din care Duh? Din Duhul lui Hristos, fiindcă El (Isus Hristos, nu altcineva!) a fost făcut “un Duh dătător de viaţă”!...
· Iar noi suntem copii Lui din Duh! De aceea Isus este prezentat ca Tatăl celor mântuiţi:
· Evrei 2:9 “Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” Astfel, deci, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”
Miercuri - Refacerea (I)
Dar fiindcă Isus nu este aici în trup, Duhul Sfânt este aici ca Reprezentant al Lui...
· Teologia trinitariană susţine că “reprezentatul” lui Isus este o altă Persoană, fiindcă numai o altă persoană poate fi un “reprezentant”. Pare logic, nu?
· Da, până într-un punct. Însă nu până la capăt. De ce? Fiindcă termenul “reprezentant” a fost folosit de către toţi cercetătorii Bibliei, inclusiv de către pionierii adventişti, ca pe unul dintre sensurile “traduse” ale cuvântului grecesc “paraclet” (care mai înseamnă “avocat, apărător, ajutor” etc.)
· Când însă au definit înţelesul acestui termen, părerile s-au împărţit, iar pionierii adventişti l-au defint ca pe o “influenţă misterioasă”, o influenţă inexplicabilă pentru noi, care este mai presus de puterea noastră de înţelegere.
· Pentru detalii vezi doctrinele adventiste din vremea aceea şi urmează link-urile de acolo.
Joi - Refacerea (II)
În Hristos, Duhul Sfânt împlineşte în noi realitatea a ceea ce a realizat Hristos pentru noi.
· Fără supărare: personal, nu înţeleg o asemenea vorbire!
· Ori “vorbirea” aceasta este atât de spirituală încât un biet păcătos nu va fi în stare s-o înţeleagă decât dacă i-o va “explica” vreun teolog (care, fie vorba între noi, nu înţelege nici el, dar se va strădui să ne convingă că înţelege!) ori cei care vorbesc sunt beţi spiritual. Iar “vinul Babilonului” este la mare preţuire în zilele noastre!...
· În sens trinitarian, această declaraţie sună astfel: “În Cea de-a doua persoană a Trinităţii, Cea de-a treia persoană a Trinităţii împlineşte în noi realitatea a ceea ce a realizat cea de-a doua persoană a Trinităţii pentru noi”. Acum este mai clar, nu?...
· Dacă tot nu este clar, vă sugerăm să studiaţi mai bine Scriptura, care spune simplu:
Romani 5:8 “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.”
