CUVÂNTAREA LUI W.C.WHITE

DIN 30 MAI 1913 LA

SESIUNEA CONFERINŢEI GENERALE

 

ÎNCREERE ÎN DUMNEZEU

Doresc să studiaţi împreună cu mine mesajele care se găsesc în profeţiile lui Isaia, care au fost scrise spre încurajarea noastră. Putem citi: „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie”. “Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid”. Isaia 25:1.4.

Din nou citim: “În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură”. Isaia 26:1; Ce declaraţie liniştitoare! Şi cât de adevărat am văzut-o împlinită în experienţele noastre individuale, în experienţele noastre ca familie, în lucrarea nostră ca Biserică, co o Conferinţă şi ca lucrători în câmpul misionar! Când în experineţa noastră personală simţim că vrăjmaşul vine ca o vijelie, când el vine aspura nostră cu ispite chinuitoare, atingându-ne în puncele la care ne aşteptăm atât de puţin într-un efort de a ne ademeni şi descuraja, o, cât de multă nevoie avem de ajutor! Şi în timp ce ne uităm la noi, în timp ce apelăm la oameni pentru înţelegere şi sfat, cât de inadcvat este răspunsul! Dar, o, există o sursă de ajutor, de putere neînfrântă, şi când noi ne plecăm înaintea lui Dumnezeu, şi ne mărturisim păcătoşenia, greşelile sau nepriceperea, şi-I cerem înţelepciune, îi cerem putere, iertare, mântuire, o, sât de dulce este o asemenea legătură cu Dumnezeul nostru, şi este atât de multă bucurie, atât de mult har pentru toţi, dacă vom veni la Mântuitor simplu, mult mai des şi mult mai încrezători.

“Deschideţi porţile”, spun Scripturile, “ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor”. Versetele 2-4.

Acum, să trecem la capitolul douăzeci şi şapte din Isaia: “În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: „Eu, Domnul, Sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni”. Tocmai am descris lucrarea Bisericii lui Dumnezeu. În timp ce lucrarea ei este glorioasă, membrii ei sunt slabi. Dumnezeu în planul său infinit, a aranjat ca să se realizeze o lucrare desăvârşită printr-o combinare a poporului nedesăvârşit. Dar, fraţilor, Domnul doreşte să privim la Biserică aşa cum o priveşte el, şi să-I cântăm laudele, fiindcă El spune: „Eu, Domnul, Sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni... afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine”. În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui.” versetele 2,3,5,6.

În timp ce participăm la întâlnirile misionarilor noştri zi după zi în fiecare dimineaţă, putem vedea că Dumnezeu a revărsat o mare binecuvântare asupra lor în aceea că i-a ajutat să vină împreună la această adunare şi să-şi compare experienţele, ca ei să fie mai bine pregătiţi să meargă din nou şi să strângă suflete. Şi acesta este privilegiul nostru în Biserica noastră, în oraşele noastre, să “umple faţa pământului cu roade”. Inima lui Hristos tânjeşte după roade. El tânjeşte să vadă purtători de roade în voi, în mine şi în orice membru. Orice mlădiţă trebuie să dea roade pentru El

Mă voi referi acum la o altă promisiune, din capitolul patrezeci şi trei. În mintea poporului nostru se află întrebarea: “Da, Domnul binecuvântează misiunile lucrării noastre, dar, o, cum e cu slăbiciunea şi cu zguduirea? Va avea loc o zguduire mai mare decât cea pe care am avut-o? Răspunsul meu este, aveţi încredere în Dumnezeu! (multe amin-uri). Încrederea din partea voastră şi a mea că Dumezeul cerurilor ne ştie în mod individual, că El are planuri pentru noi, şi pentru întregul popor, încrederea simplă că Domnul are de gând să facă pentru noi mâine ceea ce a făcut ieri, aceasta ne va ţine statorinici când va veni zguduirea.

Iată ce spune profetul cu referire la experienţa Bisericii din timpul de încercare: “Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!” Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău”. Isaia 43:1-3.

În lumina acestor încurajări, fraţilor, nu vom spune noi, în cuvintele profetului, “Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat” Isaia 50:7. Nu vom face din acestea cuvintele noastre de veghe? Nu va fi acesta motto-ul nostru? Fraţilor, ne va ajuta El aşa cum ne-a promis? A făcut El aşa în trecut? Ne va ajuta El astăzi? O va face El şi mâine? Cu sigurnaţă că o va face. “Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine”.

Fraţilor, să trăim în lumina acestor promisiuni, acestor sfaturi, acestor scene a ceea ce doreşte Dumnezeu să fie experienţele noastre în slujirea Sa şi în rămânerea pentru totdeauna ca un legământ înaintea lumii necredincioase că există un Dumnezeu în ceruri care se implică în lucrările oamenilor, că este un popor în lumea aceasta care crede că există un Dumnezeu, un popor care-L cunoaşte pe El, care aude vocea Lui, care vorbeşte cuvintele Lui, şi care năzuieşte să umble pe urmele paşilor lui Isus, şi să continue să facă în această lume veche şi rea lucrarea care a făcut-o El când a fost aici. Fraţilor, aceasta este încrederea nostră, aceasta este tăria noastră.

Acum, a fost o parte din planul meu ca în această dimineaţă să răspund sau să vorbesc despre unele întrebări şi nedumeriri care sunt în minţile poporului nostru cu privire la lucrarea viitoare, în special cu privire la partea de lucrare cu care am fost foarte aporpiat eu, adică cu lucrarea sorei White.

Care va fi influenţa asupra lucrării noastre dacă sora White va muri? (voci: Dumnezeu eset viu!) I-a făcut Domnul cuonscut cine va fi succesorul ei? Nu, Domnul nu i-a spus cât va trăi. Domnul nu i-a spus în mod afirmativ că ea va muri, dar ea se aşteaptă să se odihnească în mormânt puţin timp înainte de venirea Domnlui. Cu aproximativ 15 ani în urmă, într-una din viziunile ei de noapte, ea a ieşti dintr-un loc foarte întunecos la o lumină strălucitoare, şi tata era cu ea. Când a văzută alături de el, a exclamat cu mare surprindere: “Ce? Şi tu ai fost acolo, Ellen?”. Ea întotdeauna a înţeles aceasta ca însemnând că Domnul va îngădui ca ea să se odihnească în mormânt puţin timp înainte de venirea Domnului. Ea a încercat să lucreze în coformitate cu aceasta. Adesea ea a primit mesaje să-şi grăbească lucrarea, cea de pregătire a cărţilor, să aşeze scrierile ei sub formă de carte, aşa încât ele să poată fi de folos Bisericii.

Ştie ea cine va fi succesorul ei? Nu. De mai multe ori oamenii i-au scris, şi unii au venit de la distaţe mari s-o viziteze, şi unii i-au adus pe prietenii lor cu ei, după cum era situaţia, ca să-i continue lucrarea pe care Domnul i-a încredinţat-o atunci când ea o va înceta. Unii credeau că trebuie s-o ia după moartea ei. Alţii cred că a venit vremea şi ei au deplina convingere că atunci când vor veni în prezenţa ei, ea îi va recunoaşte şi că ea le va spune că Domnul i-a arătat deja că ei sunt aleşii. Dar în fiecare caz ea a fost obligată să le spună “Domnul nu mi-a dat o asemenea poruncă”.

Nu ştiu dacă pot să dau un răspuns mai bun la aceste întrebări decât să citesc câteva pasaje din scrisorile pe care ea le-a scris în diferite momente ca răspuns la întrebări de genul acesta. Iată una scrisă în 8 Iulie 1906:

“Dragă frate, sunt unii care cred că sunt în stare să măsoare caracterul şi să estimeze importanţa lucrării pe care mi-a dat-o Domnul s-o fac. Propriile lor minţi şi judecăţi sunt standardul după care vor cântări mărturiile.

Instructorul meu mi-a spus: “Spunele acestor oameni că Domnul nu le-a poruncit să facă lucrarea de măsurare, clasificare şi definire a caracterului mărturiilor. Cei ce încearcă aceasta cu siguranţă că vor ajunge la concluzii greşite. Domnul doreşte ca oamneii să se ocupe de lucrul încredinţat lor. Dacă ei vor ţine calea Domnului, vor fi în stare să discearnă clar că lucrarea care mi-a fost încredinţată mie s-o fac nu este o lucrare născocită de om”.

Cei care citesc cu atenţie mărturiile aşa cum au apărut încă din zilele de la început, n-au de ce să fie nedumeriţi cu privire la originile lor. Multe cărţi, scrise cu ajutorul spiritului profeţiei lui Dumnezeu, poartă o mărturie vie despre caracterul acestor mărturii.

În zilele de la începutul experienţei noastre în solie, Duhul lui Dumnezeu a venit adesea asupra unora dintre noi în timp ce eram adunaţi, şi eu am fost luată în viziune. Domnul a dat aşa lumină şi aşa dovezi, aşa mângâiere şi speranţă şi bucurie, că laudele Lui erau pe buzele noastre.

Pe când trăia soţum meu, el a fost ajutorul şi sfâtuitorul meu în publicarea soliilor care mi-au fost date. Noi am călătorit enorm. Uneori lumina îmi era dată în timpul nopţii, alteori în timpul zilei înaintea unei mari mlţimi. Instrucţiunile pe care le-am primit au fost scrise cu credincioşie de mine, când aveam timp şi putere pentru a scrie. După aceea noi le examinam împreună, soţul meu crectându-le gramatical şi eliminând repetiţiile inutile. Apoi erau copiate cu grijă pentru persoanele cărora erau adresate, sau pentru tipar.

Pe măsură ce lucrarea se dezvolta, alţii m-au asistam în pregătirea lucrărilor pentru publicare. După decesul soţului meu, alturi de mine au veni ajutoare credincioase, care au lucrat neobosit în lucrarea de copiere a mărturiilor, şi pregătirea articolelor pentru publicare. Dar zvonurile care au circulat, că vreuneia dintre ajutoarele mele li se permite să adauge sau să schimbe înţelesul mesajelor pe care le-am scris eu, nu sunt adevărate.

Când ne aflam în Australia, Domnul mi-a arătat că W.C.White ar trebui să fie eliberat de multele poveri pe care fraţii le-au pus asupra lui, că el trebuie să fie mult mai liber să mă ajute în lucrarea pe care Domnul a pus-o asupra mea.

Este necesară multă înţelepciune şi judecată, susţinută de Duhul lui Dumnezeu, pentru a şti timpul potrivit şi maniera de a prezenta informaţiile care au fost date. Când minţile oamenilor mustraţi se află sub o puternică înşelăciune, în mod normal ei se opun mărturiilor, şi luând o atitudine de rezistenţă, le este dificil după aceea să recunoască faptul că sunt greşiti.

Mi s-a spus că mulţi care dau ascultare falsei sţiinţe a vrăşmaşului vor denunţa lucrarea mea ca fiind aceea a unui fals profet, şi vor aşeza asupra mărturiilor aşa interpretări încât să schimbe adevărul lui Dumnezeu într-o minciună. Satana este în alertă, şi unii care în trecut au fost folosiţi de Domnul pentru lucrarea Sa, dar care şi-au permis să fie înşelaţi, vor fi amăgiţi să folosească nepotrivit mesajele date. Deoarece ei nu doresc să asculte cuvintele de mustrare, deoarece ei nu doresc să asculte sfatul, şi să-şi îndrepte cursul faptelor lor, şi să-şi facă lucrarea încredinţată lor, ei vor interpreta greşit soliile date Bisericii, şi vor zăpăci multe minţi.

Cu toate acestea, eu trebuie să-mi prezint mesajul care mi-a fost dat, atâta vreme cât Domnul va hotărî. El nu mi-a dat lucararea de a rezolva toate interpretările greşite care sunt nutrite în inimile celor necredincioşi. Atâta timp cât este deschisă uşa pentru a primi sugestiile ispititorului, dificultăţile se vor înmulţi. Inimile celor care nu vor veni la lumină sunt deschise necredinţei. Dacă timpul şi puterile mele sunt consumate cu aceste chestiuni, aceasta serveşte scopului diavolului. Domnul mi-a spus: “Tu dă mărturie. Lucrarea ta nu este să rezolvi dificultăţile; lucrarea ta este să mustri, şi să prezinţi neprihănirea lui Hristos.”

Acum voi citi o porţiune a unei alte scrisori, scrisă în 23 Octombrie 1907:

“Iubite frate,

Am primit şi am citi scrisoarea ta recentă. Referitoar la sora care consideră că ea a fost aleasă să deţină poziţia pe care a ocupat-o sora White, eu am de spus atât: ea poate fi sinceră, dar cu siguranţă că este înşelată.

După aproximativ un an de la moartea soţului meu, eu am fost foarte slăbită şi exista temerea că voi mai trăi doar puţin. La conferinţa de la Healsburg, am fost adusă într-un cort unde era adunată o mulţime mare dintre ai noştri. Am cerut să fiu ridicată de pe şezlongul pe care stăteam, şi să fiu ajutată să ajung la amvon ca să pot spune câteva cuvinte de rămas bun poporului. În timp ce încercam să vorbesc, puterea lui Dumnezeu a venit peste mine, şi m-a cutremurat iar şi iar. Mulţi din adunare au observat că eram slăbită şi că faţa şi mâinile prăreau fără sânge, dar când am început să vorbesc, eu au observat cum faşa şi buzele mele au început să prindă culoare, şi au înţeles că s-a făcut o minune în favoarea mea. Am stat în faţa poporului vindecată, şi am vorbit cu uşurinţă.

După această experienţă, mi-a fost dată lumina că Domnul m-a ridicat ca să dau mărturie pentru El în multe ţări, şi că El îmi va da har şi putere pentru lucrare. Mi-a fost de asemenea arătat că fiul meu, W.C.White, ar trebui să fie ajutorul şi sfătuitorul meu, şi că Domnul va aşeza asupra lui duhul înţelepciunii şi a unei minţi sănătoase.

Mi-a fost dată asigurarea: Tu nu eşti singură în lucrarea pe care Domnul te-a ales s-o faci. Vei fi învăţată de Dumnezeu cum să prezinţi adevărul în simplitatea lui înaintea poporului. Dumnezeul adevărului te va susţine, şi vor fi date dovezi convingătoare că El te conduce. Dumnezeu îţi va da din Duhul Lui Sfânt, şi harul Său şi înţelepciunea şi puterea de susţinere va fi cu tine. Domnul va fi călăuza ta. Te vei întâlni cu influenţe înşelătoare, care vor veni în multe forme, în panteism şi alte forme de necredinţă, dar urmează drumul pe care te călăuzec Eu şi vei fi în siguranţă.

Cuvântul acesta mi-a fost dat în 1882... De curând, într-un moment de tulburare, Domnul mi-a spus: Ti l-am dat pe servul meu W.C.White, şi Eu îi voi da înţelepciune să fie ajutorul tău. Îi voi da pricepere şi înţelegere ca să conducă înţelept.

W.C. White: Unele din rândurile acestea pot părea destul de personale, dar, fraţilor, nu ştiu cum să aduc înaintea voastră instrucţiunile care i-au fost date mamei cu referinţă la folosirea lucrărilor ei, fără să vă prezint în legătură cu aceasta ceea ce a fost scris. Aşa că vă rog să mă iertaţi dacă în citirea materialului, vă prezint unele lucruri care s-ar părea că ar fi mai bine pentru mine să nu le prezint. Doresc să ştiţi ceea ce a fost prezentat mamei ca bază a încrederii ei cu privire la viitor şi ca bază a planurilor ei cu privire la folosirea manuscriselor ei şi a cărţilor ei.

Continui să citesc:

“Domnul mi-a dat alte ajutoare credincioase în lucrarea mea. Multe dintre discursurile mele au fost prezentate, şi au fost oferite poporului în formă tipărită. În întreaga mea experienţă îndelungată m-am străduit, zi de zi, să scriu ceea ce mi-a fost descoperit în viziuni de noapte. Multe mesaje de sfătuire şi mustrare şi încurajare au fost trimise persoanelor, şi multe dintre instrucţiunile pe care le-am primit pentru Biserică au fost publicate în periodice şi cărţi, şi sunt răspândite în multe ţări.

Pe măsură ce lucrarea s-a dezvoltat, numărul ajutoarelor mele a crescut. Sora Marian Davis a fost un mare ajutor în copierea mărturiilor mele, şi în pregătirea pentru publicare a manuscriselor care le-am aşezat în mâinile ei. Eu am apreciat ajutorul ei. 

                                                                                           continuare