Scrisori Către Biserică - Scrisoarea 5

M. L. Andreason

 

ISPASIREA

 

Cel care studiaza în mod serios despre ispasire va fi probabil mirat sa gaseasca, în timp ce consulta Spiritul Profetic, doua grupe de afirmatii aparent contradictorii privind ispasirea. O va gasi pe cea care spune ca Hristos "jertfindu-Se pe cruce, a facut ispasire deplina pentru pacatele norodului". Semnele Timpului, 28 iunie 1899. Va mai afla ca Tatal se înclina în fata jertfei de pe cruce, "recunoscând perfectiunea ei. "Este destul", spune El, "ispasirea este completa". Review and Herald, 24 septembrie 1901.

 

Dar în "Marea Lupta" va gasi urmatoarele: "La încheierea celor 2300 de zile, în 1844, Hristos a intrat în locul prea sfânt din sanctuarul din ceruri, pentru a încheia lucrarea de ispasire." La pagina 358 se afirma ca în "ispasirea finala, pacatele celui sincer pocait sunt sterse din rapoartele cerului." În Early Writings, la pagina 253 gasim ca "Isus a intrat în locul prea sfânt din ceruri la sfârsitul celor 2300 de zile din Daniel 8, pentru a încheia ispasirea".

 

Prima grupa de afirmatii pare sa spuna ca ispasirea a fost facuta la cruce; cealalta spune ca ispasirea finala va avea loc cu 1800 de ani mai târziu. Am gasit sapte afirmatii ca ispasirea a fost facuta la cruce; si douazeci si doua de afirmatii ca ispasirea finala va fi facuta în ceruri. Ambele afirmatii sunt desigur incomplete; s-ar putea sa mai fie si altele care au scapat atentiei mele. Este evident, totusi , ca nu pot sa ajung la adevar daca accept o grupa de afirmatii si o resping pe cealalta. Deci, problema este care dintre aceste afirmatii sunt adevarate? Care sunt false? Sau, ar putea fi adevarate ambele grupe? Daca este asa, cum pot fi ele armonizate? Am ramas uimit când, în revista Ministry din Februarie 1957, am gasit afirmatia ca "sacrificiul de pe cruce reprezinta ispasirea deplina, perfecta si finala." Aceasta este în completa contradictie cu declaratia sorei White ca ispasirea finala a început la 1844.M-am gândit ca ar putea fi o greseala de tipar, si am scris la Washington atragând atentia asupra problemei, dar am aflat ca nu era o greseala ci o afirmatie aprobata oficial. Daca sustinem însa autoritatea Spiritului Profetic, vom avea deci doua credinte contradictorii: ca ispasirea finala a fost facuta la cruce si ca ispasirea finala a început în 1844.

 

DEFINITIA ISPASIRII

Am asistat la câteva discutii despre întelesul cuvântului ebraic "kaphar"- cuvânt folosit în original pentru "ispasire", dar aceasta nu prea m-a ajutat. Cea mai buna definitie pe care am gasit-o este o scurta fraza explicativa din "Patriarhi si profeti" pag. 358 care afirma simplu ca ispasirea, "marea lucrare a lui Hristos, sau stergerea pacatelor, era ilustrata de serviciile din ziua ispasirii". Aceasta definitie este în armonie cu Textul din Levitic 16:23 care spune ca "preotul va face ispasire pentru voi, ca sa va curateasca, si sa fiti curatiti de toate pacatele voastre înaintea Domnului." Ispasirea este definita aici ca fiind "curatirea de pacate". Si întrucât pacatul este cauza despartirii dintre Dumnezeu si om, îndepartarea pacatului creeaza posibilitatea unirii omului cu Dumnezeu. Si aceasta este ispasirea.

 

Hristos n-a avut nevoie de ispasire, pentru ca El si Tatal au fost tot timpul una (Ioan 10:30). Hristos S-a rugat pentru ucenicii Sai "ca ei sa fie una, cum Tu, Tata, esti în Mine, si Eu în Tine, ca toti sa fie una în Noi" (Ioan 7:21). Definitia ispasirii (atonement în engleza) ca fiind formata din trei cuvinte: at - one - ment (într-un cuget ), este considerata de catre unii ca fiind învechita sau demodata, dar exprima totusi un adevar vital. Sora White a folosit-o. Ea spune: "doar daca accepta ispasirea facuta pentru ei prin sacrificiul reparator al lui Isus, care este ispasirea, împacarea noastra cu Dumnezeu." MS. 122, 1901. Planul lui Dumnezeu este ca "la împlinirea vremii sa uneasca iarasi toate lucrurile într-unul, în Hristos."(Efeseni 1:10).Când se întâmpla aceasta, familia din ceruri si familia de pe pamânt sunt una." HLL pag. 835. Atunci, "un puls de armonie si fericire va strabate întreaga creatiune". Marea Lupta pag. 678. În cele din urma, ispasirea este completa.

 

DOUA FAZE ALE ISPASIRII

O mare parte din confuzia cu privire la ispasire se naste din neglijarea recunoasterii celor doua parti ale ispasirii. Retineti ce s-a spus despre Ioan Botezatorul: "El nu distingea clar cele doua faze ale lucrarii lui Hristos - ca jertfa suferinda si ca rege învingator." HLL pag. 136,137. În cartea "Întrebari din doctrina" se face aceeasi greseala. Autorul nu distinge clar, de fapt nu face nici o distinctie între cele doua faze pe care pare sa nu le cunoasca, si de aici apare confuzia.

 

PRIMA FAZA

Prima faza a ispasirii lui Hristos este cea a sacrificiului. Aceasta începe înainte de a fi lumea, include întruparea, viata lui Hristos pe pamânt, ispitirea din pustie, Ghetsemanii, Golgota, si se sfârseste când vocea lui Dumnezeu îl cheama pe Hristos din "temnita de piatra a mortii". Capitolul 53 din Isaia este o ilustratie emotionanta a acestora. Satana l-a învins pe Adam în gradina Edenului, si în scurt timp, aproape întreaga lume a ajuns în stapânirea sa. În timpul lui Noe doar opt suflete au intrat în corabie. Satan se proclamase print al acestei lumi, si nimeni nu contesta acest lucru. Dar Dumnezeu n-a recunoscut pretentiile de stapânitor ale lui Satan, si, când Hristos a venit pe pamânt, Tatal "a dat lumea în mâinile Fiului, ca prin lucrarea Sa de mijlocire sa poata dovedi sfintenia si obligativitatea fiecarui precept al legii divine." Bible Echo, ianuarie 1887. Aceasta era o provocare adresata pretentiilor Satanei, si astfel a început în mod serios marea lupta dintre Hristos si Satana.

 

"Hristos a luat locul lui Adam, care cazuse. El trebuia sa biruiasca acolo unde Adam fusese învins." Review and Herald, 24 februarie. "Isus s-a oferit voluntar sa satisfaca cele mai înalte pretentii ale legii". Ibid. 2 septembrie 1890. "Hristos S-a pus garant pentru orice barbat sau femeie de pe pamânt". Ibid. 27 februarie 1900. Întrucât Satana pretindea ca lumea este proprietatea sa, era nevoie ca Hristos sa-l înfrânga, înainte de a-Si lua în stapânire regatul. Satana stia acest lucru, si de aceea a încercat sa-L omoare pe Hristos îndata dupa ce S-a nascut. Totusi, întrucât o lupta între Satana si un prunc neajutorat, culcat într-o iesle, n-ar fi fost cinstita, Dumnezeu a zadarnicit-o. Prima confruntare reala dintre Hristos si Satana a avut loc în pustie. Dupa patruzeci de zile de post, Hristos era slabit si sleit de puteri, la un pas de moarte. În acest timp, Satan l-a atacat. Dar Hristos i-a rezistat, chiar "pâna la sânge", si Satan a fost silit sa se retraga înfrânt. Dar n-a renuntat. În tot timpul lucrarii lui Hristos, Satana a fost pe urmele Sale, luptând cu înversunare, în orice moment, împotriva Lui.

 

GHETSEMANI

Apogeul luptei dintre Hristos si Satana a avut loc în gradina Ghetsemani. Pâna atunci, Hristos avusese întotdeauna asigurarea aprobarii Tatalui. Dar acum El "era rapus de o teama teribila ca Dumnezeu îsi întorsese fata de la El". Spiritul Profetiei, vol. 3, pag.95. Daca Dumnezeu L-ar fi parasit, ar fi putut El sa reziste Satanei, si mai degraba sa moara, decât sa cedeze? "De trei ori umanitatea Sa a dat înapoi în fata ultimului, supremului sacrificiu… Soarta omenirii atârna în balanta." Ibid. pag. 99. "Întrucât prezenta Tatalui îi fusese retrasa, ei L-au vazut coplesit de întristare, o întristare care o depasea pe cea a ultimei lupte cu moartea." HLL pag. 759. "El cazuse la pamânt, pe moarte, dar, cu ultima farâma de putere, murmura, "Daca acest pahar nu poate fi îndepartat fara sa-l beau, faca-se voia Ta". O pace cereasca a coborât peste fata Lui însângerata. El îndurase ceea ce nici o fiinta umana n-ar fi putut îndura; El gustase chinurile mortii pentru fiecare om." HLL pag.694. În moartea Sa, El era învingator. "Când Hristos a strigat "S-a sfârsit!" Dumnezeu a raspuns "S-a sfârsit, neamul omenesc va avea o noua sansa". Pretul de rascumparare a fost platit si Satana a cazut ca un fulger din cer." MS. 11, 1897.

 

"Privind la cruce, Tatal era multumit. El a spus "este destul, jertfa este deplina". Semnele Timpului, 30 septembrie 1899. Trebuia, totusi sa se arate lumii o manifestare severa a mâniei lui Dumnezeu, si astfel "în mormânt, Hristos a fost prizonierul justitiei divine." M.V.F. 24 februarie 1898. Trebuiau sa existe destule dovezi ca moartea lui Hrisos a fost reala, si, de asemenea, El trebuia sa ramâna în mormânt o perioada de timp hotarâta". Review and Herald, 26 aprilie 1898. Când aceasta perioada s-a sfârsit "un mesager a fost trimis pentru a-L elibera pe Fiul lui Dumnezeu de datoria pentru care Se pusese garant si pentru care facuse ispasire deplina". MS. 94, 1897.

 

"În rugaciunea de mijlocire a lui Isus înaintea Tatalui, El sustine ca a îndeplinit conditiile care-L obliga pe Tatal sa-Si îndeplineasca partea Sa din contractul facut în ceruri, cu privire la omenirea cazuta. El se roaga "Am sfârsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o." Sora White explica: "Aceasta înseamna ca El Si-a cladit un caracter drept, aici pe pamânt, ca un exemplu de urmat pentru oameni". Spiritul Profetiei, vol. 3, pag. 260.

"Contractul" facut în ceruri, între Tatal si Fiul, continea urmatoarele:

 

1. Fiul trebuia sa-Si cladeasca un "caracter drept, aici, pe pamânt, ca un exemplu de urmat pentru oameni".

2. Hristos nu trebuia doar sa-Si dezvolte un astfel de caracter, ci sa demonstreze ca si omul poate face acest lucru; si astfel omul avea sa devina "mai de pret decât aurul".

3. Daca Hristos reusea astfel sa-l prezinte pe om ca fiind o faptura noua în Isus Hristos, atunci Dumnezeu trebuia "sa-l primeasca pe omul pocait si ascultator, si sa-l iubeasca asa cum L-a iubit pe Fiul Sau". Spiritul Profetiei, vol.3, pag. 260; Marea Lupta, pag. 790.

 

Hristos "a împlinit o faza a lucrarii Sale preotesti, murind pe cruce. Acum El îndeplineste o alta faza, mijlocind înaintea Tatalui pentru pacatosii pocaiti si credinciosi, prezentând lui Dumnezeu jertfele poporului Sau". MS. 42, 1901. "În întruparea Sa, El a mers pâna la capat ca jertfa, dar nu ca rascumparator". MS. 111, 1897. Pe Golgota, El a fost victima, jertfa. Ca jertfa, El a mers pâna la capat. Dar acum începe lucrarea Sa ca rascumparator. "Când Hristos a strigat "S-a sfârsit!" mâna nevazuta a lui Dumnezeu a rupt materialul trainic din care era facuta perdeaua din templu, de sus pâna jos. Calea spre Sfânta Sfintelor a fost deschisa". Ibid.

 

La cruce, prima faza a lucrarii lui Hristos ca "jertfa" a luat sfârsit. El Îsi "dusese pâna la capat" sacrificiul. Îsi împlinise lucrarea. Si acum, dupa ce Tatal a aprobat sacrificiul Sau, a fost împuternicit sa fie Salvatorul omenirii. La încoronarea care a avut loc patruzeci de zile mai târziu, El a primit toata puterea în cer si pe pamânt si a fost instalat oficial ca Mare Preot.

 

A DOUA FAZA

"Dupa înaltarea Sa, Mântuitorul nostru Si-a început lucrarea de Mare Preot…ca si în serviciul tipic, El Si-a început slujba în Sfânta, iar la sfârsitul zilelor profetice, în 1844…El a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a desfasura ultima parte a lucrarii Sale solemne, pentru a curati sanctuarul". Spiritul Profetiei, vol. 4, pag.265,266. Tot la pagina 266 sora White repeta, aparent pentru a sublinia, ca "la sfârsitul celor 2300 de zile, în 1844, Hristos a intrat în locul Prea Sfânt din sanctuarul din ceruri, în prezenta lui Dumnezeu, pentru a desfasura lucrarea de încheiere a ispasirii, în pregatirea venirii Sale". Cititorul nu poate sa nu observe cât de clar si subliniat se afirma acest lucru. Ioan Botezatorul "nu distingea clar cele doua faze ale lucrarii lui Hristos, ca jertfa suferinda si ca rege victorios." Marea Lupta, pag. 136,137. Teologii nostri fac astazi aceeasi greseala, si nu au nici o scuza. Ei au o lumina pe care Ioan Botezatorul n-a avut-o.

 

Studiind aceasta parte a lucrarii de ispasire, intram într-un domeniu specific adventist, care ne deosebeste de toate celelalte denominatiuni. Aceasta este contributia noastra unica în religie si teologie, cea care "face din noi un popor deosebit si confera caracter si putere lucrarii noastre". Sfaturi pentru Editori si Scriitori, pag. 54. Tot aici, sora White ne avertizeaza sa nu "facem fara valoare adevarul despre ispasire, si sa distrugem încrederea în doctrinele pe care le-am considerat sfinte de când a fost primita solia celor trei îngeri".

 

Acesta este un sfat vital, scris pentru aceste timpuri, când unii dintre noi fac eforturi pentru a crea impresia ca suntem asemenea bisericilor din jurul nostru, un corp evanghelic si nu o secta. În vremea sa, Pavel a avut de înfruntat aceeasi erezie. El a fost acuzat ca este un "ciumat", "mai marele sectei Nazarinenilor" (Fapte 24:5). În raspunsul sau înaintea lui Felix, Pavel marturiseste ca, dupa "calea pe care ei o numesc secta, slujesc Dumnezeului parintilor mei, crezând tot ce este în acord cu Legea si cele scrise în Prooroci". (Fapte 24:14 R.V.) În zilele acelea oamenii vorbeau cu dispret despre biserica adevarata, considerând-o o secta, asa cum fac si astazi. Pavel n-a fost deranjat de acest lucru. Nu ni se relateaza ca ar fi încercat sa faca ceva pentru ca Biserica Dumnezeului celui Viu sa fie recunoscuta drept un corp evanghelic de catre cei care calca în picioare Legea lui Dumnezeu. Dimpotriva, oricum ar fi fost numiti, el si "secta" lui, declara ca el crede "tot ce este scris în Lege si în Prooroci." (versetul 14).

 

Publicatia Christianity Today, din 3 martie 1958, afirma ca "astazi adventistii sustin cu tarie ca sunt într-adevar evanghelici. Ei creeaza impresia ca doresc sa fie priviti astfel." Mentionând cartea "Întrebari din doctrina", se spune ca acesta este "raspunsul adventistilor la întrebarea daca ar trebui sa fie priviti ca o secta sau ca una dintre denominatiunile evanghelice". Mai departe se afirma ca aceasta carte a fost publicata cu scopul de a convinge lumea religioasa ca suntem evanghelici, deci de-ai lor.

 

Este o situatie foarte interesanta si periculoasa. Asa cum îmi spunea una din oficialitatile bisericii noastre, care nu era de acord cu aceste lucruri, "Suntem pe punctul de a fi vânduti în josul râului" adica a fi vânduti ca sclavi. Ce priveliste pentru ceruri si pentru pamânt! Biserica Viului Dumnezeu, careia i-a fost încredintata misiunea de a predica Evanghelia oricarei fapturi de sub ceruri si de a chema pe oameni sa iasa din Babilon, sta acum la usa acestor biserici cerând permisiunea de a fi primita în rândurile lor. Cât de jos am cazut! Daca acest plan izbuteste, am putea deveni niste membri oarecare ai unei asociatii evanghelice, si nu o biserica distincta, Adventista de Ziua a Saptea. Aceasta este mai mult decât apostazie. Este lepadarea adventismului. Este rapirea unui popor întreg. Este negarea conducerii lui Dumnezeu din trecut. Este împlinirea celor scrise, cu ani în urma, în Spiritul Profetic:

 

"Vrajmasul sufletelor cauta sa raspândeasca ideea ca o mare reforma urmeaza sa aiba loc în rândul adventistilor de ziua a saptea, si ca aceasta reforma consta în renuntarea la doctrinele care constituie stâlpii credintei noastre, si în angajarea într-un proces de reorganizare. Daca o asemenea reforma ar avea loc, ce ar rezulta? Principiile adevarului, pe care Dumnezeu, în întelepciunea Sa, le-a dat bisericii ramasitei, ar fi distruse, Religia noastra ar fi schimbata. Principiile fundamentale care au sustinut lucrarea în ultimii cincizeci de ani vor fi socotite erori. Ar fi întemeiata o noua organizatie. Carti de o noua factura ar fi scrise. Un sistem de filozofie intelectuala ar fi adoptat. Nimic n-ar putea sta în calea noii miscari." Series B, No.2, pp.54,55.

 

"Nu va lasati înselati; multi se vor abate de la adevar, dând ascultare spiritelor înselatoare si doctrinelor diavolului. Avem înaintea noastra "alfa" (începutul) acestui pericol. "Omega" (sfârsitul) va fi de o natura mult mai surprinzatoare." Ibid. pag. 16.

 

"Când oameni care ocupa pozitii de conducatori si învatatori lucreaza sub influenta ideilor spiritualiste si a sofismelor, sa pastram oare tacerea de frica sa nu le lezam influenta, în timp ce sufletele sunt înselate?… Cei care se simt atât de linistiti privind lucrarea oamenilor care distrug credinta poporului lui Dumnezeu, sunt condusi de un sentiment iluzoriu." Ibid. pag.9. "Avem nevoie sa ne împrospatam fortele. Suntem chemati la actiune vigilenta. Indiferenta si trândavia vor avea ca rezultat pierderea religiei personale si a cerului… Mesajul meu catre voi este: Sa nu mai privim fara a protesta la pervertirea adevarului. Trebuie sa refuzam hotarât sa fim împinsi de pe platforma adevarului vesnic, care de la 1844 încoace si-a dovedit din plin valabilitatea". Ibid. pag. 14,15, 50. "Am ezitat si am amânat sa transmit ceea ce duhul Domnului m-a îndemnat sa scriu. Nu doream sa fiu nevoita sa prezint influenta înselatoare a acestor sofisme. Dar, în providenta lui Dumnezeu, erorile care ar putea sa apara trebuie întâmpinate." Ibid. pag. 55.

 

"Ce influenta este cea care-i conduce pe oameni, în acest moment al istoriei noastre, sa lucreze pe ascuns si cu putere pentru a sfarâma temeliile credintei noastre, temelii care au fost asezate la începuturile lucrarii noastre prin studiul cu rugaciune al Cuvântului lui Dumnezeu si prin revelatie?

                                                                                                        continuare