învăţare, necesare în mod deosebit pentru pregătirea membrilor în vederea lucrării de slujire, pentru dezvoltarea bisericii şi atingerea maturităţii spirituale, cum şi pentru promovarea unităţii credinţei şi cunoaşterii de Dumnezeu. Cînd membrii folosesc aceste daruri spirituale, ca nişte slujitori  credincioşi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotită de influenţele distructive ale falselor învăţături şi progresează cu puterea de creştere ce vine de la Dumnezeu şi se zideşte în credinţă şi dragoste. (Rom. 12:4-8; 1 Cor. 12:9-11, 27, 28; Efes. 4:8, 11-16; Fapte 6:1-7; 1 Tim. 3:1-13; 1 Petru 4:10, 11.)

 18. Darul profeţiei

Că între darurile Duhului Sfînt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui  sol al lui Dumnezeu sînt un izvor continuu al adevărului învestit cu autoritate, aducînd  bisericii  încurajare, călăuzire, instruire şi mustrare. Ele declară în mod clar că Biblia este etalonul după care orice învăţătură şi experienţă trebuie să fie verificată. (Ioel 2:28, 29; Fapte 2:14-21; Evrei. 1:1-3; Apoc. 12:17; 19:10.)

 19. Legea lui Dumnezeu

Că marile principii ale Legii lui Dumnezeu sînt cuprinse în Cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi  hotărîrile lui Dumnezeu cu privire la comportarea şi relaţiile omului şi sînt obligatorii pentru toţi oamenii  din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legămîntului lui Dumnezeu cu poporul Său şi etalonul după care se desfăşoară judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfînt, ele scot în evidenţă păcatul şi trezesc un simţămînt al nevoii după un Mîntuitor. Mîntuirea este numai prin har  şi  nu  prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Această ascultare dezvoltă caracterul creştin şi are ca  rezultat o stare de bine. Ea este o dovadă a iubirii noastre faţă de Domnul şi a preocupării pentru concetăţenii noştri. Ascultarea care vine din credinţă demonstrează puterea Domnului Hristos de a transforma viaţa şi întăreşte în acest fel mărturisirea creştină. (Ex. 20:1-17; Ps. 40:7, 8; Mat. 22:36-40; Deut. 28:1-14; Mat. 5:17-20; Evrei. 8:8-10; Ioan 15:7-10; Efes. 2:8-10; 1 Ioan 5:3; Rom. 8:3, 4; Ps. 19:7-14.)

 20. Sabatul

Că binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiunii, S-a odihnit în cea de a şaptea zi şi a instituit  Sabatul  pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere aminte al creaţiunii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului zilei a şaptea ca zi de odihnă, de închinare şi slujire, în armonie cu învăţătura şi practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu şi între credincioşi. El este un simbol al răscumpărării în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legămîntului veşnic dintre El şi poporul Său. Păzirea plină de bucurie a acestui timp sfînt, de seara şi pînă seara, de la apus de soare pînă la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare şi răscumpărătoare ale lui  Dumnezeu. (Gen. 2:1-3; Ex. 20:8-11; Luca 4:16; Isa. 56:5, 6; 58:13, 14; Mat. 12:1-12; Ex. 31:13-17; Eze. 20:12, 20; Deut. 5:12-15; Evrei. 4:1-11; Lev. 23:32; Marcu 1:32.)

 21. Administrarea crestina a bunurilor vietii

Că noi sîntem administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, care ne-a încredinţat  timpul şi ocaziile, capacităţile şi mijloacele materiale, binecuvîntările pămîntului şi resursele lui. Noi sîntem răspunzători faţă de El pentru buna lor folosire. Noi recunoaştem drepturile Lui de proprietar prin slujire plină de credincioşie faţă de El şi faţă de aproapele nostru, cum şi prin faptul că Îi înapoiem zecimea şi dăm  daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru susţinerea şi dezvoltarea bisericii Sale. Administrarea este un privilegiu ce ne este dat de Dumnezeu pentru creşterea în dragoste şi biruinţă asupra egoismului şi lăcomiei. Un bun administrator se bucură de binecuvîntarea ce vine asupra altora, ca rod al credincioşiei lui. (Gen. 1:26-28; 2:15; 1 Cron. 29:14; Hagai 1:3-11; Mal. 3:8-12; 1 Cor. 9:9-14; Mat. 23:23; 2 Cor. 8:1-15; Rom. 15:26, 27.)

 22. Comportamentul crestin

Că noi sîntem chemaţi să fim un popor evlavios care gîndeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, noi trebuie să ne angajăm numai în acele lucruri care vor produce în viaţa noastră aceeaşi curăţie, sănătate şi bucurie manifestate în viaţa Domnului Hristos,în viaţa noastră. Aceasta înseamnă că distracţiile şi plăcerile noastre trebuie să fie la cele mai înalte standarde ale bunului gust şi frumuseţii creştine. În timp ce recunoaştem deosebirile dintre diferite civilizaţii, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie simplă, decentă şi de bun gust, aşa cum stă bine acelora a căror adevărată frumuseţe nu constă în împodobirea exterioară, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blînd şi smerit. Iar pentru că trupurile noastre sînt temple ale Duhului Sfînt, noi trebuie să avem grijă de ele, într-un mod inteligent,. Pe lîngă mişcare fizică şi odihnă corespunzătoare, noi trebuie să adoptăm cea mai sănătoasă dietă cu putinţă şi să ne abţinem de la hrana necurată arătată în Sfintele Scripturi. Deoarece băuturile alcoolice, tutunul şi folosirea iresponsabilă medicamentelor şi a narcoticelor sînt dăunătoare pentru corpurile noastre, noi trebuie să ne abţinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie să ne angajăm în tot ceea ce aduce gîndurile şi corpurile noastre în ascultare de Hristos, care doreşte să fim sănătoşi, folositori şi plini de bucurie şi bunătate. (Rom. 12:1, 2; 1 Ioan 2:6; Efes. 5:1-21; Filip. 4:8; 2 Cor. 10:5; 6:14-7:1; 1 Petru 3:1-4; 1 Cor. 6:19, 20; 10:31; Lev. 11:1-47; 3 Ioan 2.)

 23. Căsătoria şi familia

Că instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu în Eden. Isus, a proclamat-o ca unire pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o părtăşie plină de iubire. Pentru creştin, legămîntul căsătoriei este făcut cu Dumnezeu ca şi cu tovarăşul de viaţă şi trebuie să se realizeze numai între persoane ce împărtăşesc o credinţă comună. Iubirea reciprocă, onoarea, respectul şi responsabilitatea constituie însăşi baza acestei legături, care trebuie să reflecte iubirea, sfinţenia, fidelitatea şi permanenţa relaţiilor dintre Hristos şi biserica Sa. Cu privire la divorţ, Isus a învăţat că persoana care divorţează de tovarăşul de viaţă, cu excepţia cazurilor de adulter şi se recăsătoreşte cu altcineva comite adulter. Deşi relaţiile în unele familii pot să se îndepărteze de ideal, într-o căsătorie  în care partenerii care se încred total, unul în celălalt şi în Hristos, ei pot obţine unitatea plină de iubire, prin călăuzirea Duhului şi instruirea bisericii. Dumnezeu binecuvîntează familia şi urmăreşte ca membrii ei să se ajute unul pe altul, spre o deplină maturitate. Părinţii trebuie să-şi crească astfel copiii, încît aceştia să iubească şi să asculte de Dumnezeu. Prin exemplul şi cuvintele lor, ei trebuie să-i înveţe că Domnul Hristos este autorul iubitor al disciplinei, totdeauna binevoitor, care le poartă de grijă şi care doreşte ca ei să devină membri ai corpului Său, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescîndă a familiei, constituie unul din semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei. (Gen. 2:18-25; Mat. 19:3-9; Ioan 2:1-11; 2 Cor. 6:14; Efes. 5:21-33; Mat. 5:31, 32; Marcu 10:11, 12; Luca 16:18; 1 Cor. 7:10, 11; Ex. 20:12; Efes. 6:1-4; Deut. 6:5-9; Prov. 22:6; Mal. 4:5, 6.)

 24. Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc

Că există un Sanctuar în ceruri, adevăratul tabernacol, ridicat nu de un om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punînd la dispoziţia credincioşilor binefacerile jertfei Sale ispăşitoare, aduse o dată pentru totdeauna pe cruce. El a inaugurat activitatea Sa ca Marele nostru Preot  şi a început lucrarea Sa de mijlocire la data înălţării Sale. În 1844, la sfîrşitul perioadei profetice de 2300 zile, El a intrat în cea de-a doua şi ultima fază a slujirii Sale ispăşitoare. Ea este o lucrare a judecăţii de cercetare, care este o parte a eliminării definitive a tuturor păcatelor, simbolizată de către curăţirea sanctuarului ebraic din vechime în Ziua de ispăşire. În acel serviciu simbolic, sanctuarul era curăţit cu sîngele animalelor jertfite, dar lucrurile cereşti sînt curăţite cu sacrificiul desăvîrşit al sîngelui lui Isus Hristos. Judecata de cercetare descoperă fiinţelor cereşti care din cei morţi dorm în Hristos şi astfel, în El, sînt socotiţi vrednici de a avea parte de prima înviere. Ea arată, de asemenea, care dintre cei vii  sînt în Hristos, păzind poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus Hristos, şi în El, deci, sînt gata pentru înălţarea în Împărăţia Sa cea veşnică. Această judecată apără dreptatea lui Dumnezeu în salvarea acelora care cred în Isus. Ea declară că aceia care au rămas credincioşi lui Dumnezeu vor primi Împărăţia. Terminarea acestei lucrări a Domnului Hristos va marca încheierea timpului de probă al omenirii înaintea celei de a doua veniri a Domnului Hristos. (Evrei. 8:1-5; 4:14-16; 9:11-28; 10:19-22; 1:3; 2:16, 17; Dan. 7:9-27; 8:13, 14; 9:24-27; Num. 14:34; Eze. 4:6; Lev. 16; Apoc. 14:6, 7; 20:12; 14:12; 22:12.)

 25. A doua venire a Domnului Hristos

Că a doua venire a Domnului Hristos este binecuvîntata nădejde a bisericii, marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mîntuitorului va fi literală, personală, vizibilă şi mondială. Cînd El va reveni, morţii neprihăniţi vor fi înviaţi şi împreună cu neprihăniţii cei vii vor  fi glorificaţi şi luaţi la cer, dar cei nelegiuiţi vor muri. Împlinirea aproape completă a majorităţii profeţiilor, împreună cu condiţiile existente în prezent în lume, arată faptul că venirea Domnului Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment n-a fost descoperit, de aceea sîntem îndemnaţi să fim gata în orice vreme. (Tit 2:13; Evrei. 9:28; Ioan 14:1-3; Fapte 1:9-11; Mat. 24:14; Apoc. 1:7; Mat. 24:43, 44; 1 Tes. 4:13-18; 1 Cor. 15:51-54; 2 Tes. 1:7-10; 2:8; Apoc. 14:14-20; 19:11-21; Mat. 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3:1-5; 1 Tes. 5:1-6.)

 26. Moartea si învierea

Că plata păcatului este moartea. Dar Dumnezeu, care Singur are nemurirea, va da viaţa veşnică celor răscumpăraţi ai Săi. Pînă în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oamenii. Cînd Domnul Hristos, care este viaţa noastră, Se va arata, neprihăniţii înviaţi şi cei neprihăniţi în viaţă vor fi  glorificaţi şi luaţi ca să întîmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiţi, va avea loc după o mie de ani .(Rom. 6:23; 1 Tim. 6:15, 16; Ecl. 9:5, 6; Ps. 146:3, 4; Ioan 11:11-14; Col. 3:4; 1 Cor. 15:51-54; 1 Tes. 4:13-17; Ioan 5:28, 29; Apoc. 20:1-10.)

 27. Mileniul si sfârsitul pacatului

Că mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului  Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a  doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pămîntul va fi în totul pustiu, fără fiinţe omeneşti vii, care să-l locuiască, ci ocupat numai de  Satana şi îngerii săi. La sfîrşitul mileniului, Domnul  Hristos cu sfinţii Săi şi Cetatea cea sfîntă vor coborî din ceruri pe pămînt. Morţii cei nelegiuiţi vor fi atunci înviaţi şi împreună cu Satana şi îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc va coborî de la Dumnezeu şi-i va arde şi va curăţi pămîntul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de păcat  şi de păcătoşi. (Apoc. 20; 1 Cor. 6:2, 3; Ier. 4:23-26; Apoc. 21:1-5; Mal. 4:1; Ezech. 28:18, 19.)

 28. Noul pământ

Că, pe noul pămînt, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu a pregătit un cămin veşnic pentru cei răscumpăraţi şi un mediu desăvîrşit pentru viaţa veşnică, pentru iubire, bucurie şi pentru a învăţa în prezenţa Lui. Căci aici Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar moartea şi suferinţa vor dispărea. Marea luptă va fi încheiată şi nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, vor declara că Dumnezeu este dragoste; şi El va domni veşnic. Amin. (2 Pet 3:13; Isa. 35; 65:17-25; Mat. 5:5; Apoc. 21:1-7; 22:1-5; 11:15.)