Scrisori Către Biserică - Scrisoarea 4

M. L. Andreason

 

DE CE NU O AUDIERE?

 În scrisoarea precedenta am relatat cum, în luna mai 1957, am intrat în posesia unor procese verbale oficiale ale Consiliului administratorilor fondului White, considerate a fi secrete, care dezvaluiau o tentativa de falsificare a marturiilor prin inserarea în unele volume a unor note si explicatii cu scopul de a crea impresia ca sora White era de acord cu noua teologie promovata în Ministry si în cartea "Întrebari din doctrina", sau macar ca n-ar fi fost împotriva ei. Am fost uluit când am citit acest document oficial, si de doua ori uimit când am citit ca acest plan era aprobat de conducerea noastra. Asta ar însemna ca oamenii pot sa încerce, fara teama, sa faca adaugiri la scrierile Spiritului Profetic prin care sa modifice sau sa schimbe întelesul celor scrise de sora White. Ce siguranta mai putem avea ca scrierile ce urmeaza a fi publicate reprezinta învatatura nealterata a autorului, si ca nu au fost "modificate si corectate" cum s-a întâmplat cu alte carti, conform relatarii din Eternity ?

 În timp ce ma gândeam cu îngrijorare la ceea ce acesti oameni încercasera sa faca, am fost profund tulburat dându-mi seama ca acest fapt era aprobat de administratie, si ca urma sa fie pe viitor o tactica acceptata. Oamenii vor putea, de aici înainte, sa mearga la Consiliul White si , cu aprobarea sa, sa insereze în secret explicatii si note, înainte ca cineva sa afle ceea ce se întâmpla. Si vor putea face aceasta cu asigurarea ca, daca cineva le citeste si descopera ce s-a întâmplat, administratia va discuta cu el si-l va ameninta pâna când îsi va înceta "activitatea". În cazul meu, mi s-a spus ca procesele verbale erau confidentiale si ca nu aveam dreptul sa le procur si nici macar sa le citesc. Desi am citat direct si corect din rapoartele oficiale (procesele verbale), mi s-a spus: "Ati facut toate acestea pe baza unor zvonuri si pe baza proceselor verbale confidentiale pe care nici nu aveati dreptul sa le cititi"(Scrisoare, dec. 1957)

 voiau sa insereze "note", "explicatii", "note-anexa", "note de subsol", "note favorabile", "în viitoarele editii ale scrierilor Ellenei White", (retineti ca toate acest expresii sunt la plural), presedintele minimalizeaza problema, declarând, într-o scrisoare din 20 septembrie 1957 ca toate acestea se rezumau la "o trimitere inserata la sfârsitul unei pagini"; asta era, o trimitere, la sfârsitul unei pagini, în una din cartile sorei White. Dar aceasta este în totala contradictie cu raportul oficial. Cum poate fi explicata aceasta discrepanta? Primul meu gând si prima mea speranta au fost ca voi fi chemat imediat sa dau socoteala, si ca voi fi întrebat pentru a-mi proba sau a-mi retrage acuzatiile; ca un grup de oameni impartiali vor fi chemati pentru a conduce o audiere. Dar am fost dezamagit în asteptarile mele.

 Prima reactie la "activitatea mea" a sosit într-o scrisoare din data de 16 decembrie 1957. Mi se spunea: "Problema activitatii dumneavoastra a fost discutata de catre functionarii Conferintei Generale, care dezaproba total ceea ce ati facut. De aceea, ei va cer sa încetati aceasta activitate". Înainte sa fi avut ocazia sa raspund, în data de 19 decembrie am primit urmatoarele:

 "Doresc sa repet ceea ce am scris mai devreme, ca oamenii au tot dreptul sa mearga la comitete, inclusiv la grupul White Estate, si sa faca sugestii fara sa se teama ca vor fi pusi sub disciplina sau tratati ca eretici. Daca ne gândim ca ati facut toate acestea pe baza zvonurilor si pe baza proceselor verbale pe care nici nu aveati dreptul sa le cititi, se pare ca nu ati procedat ca un adevarat adventist. Nu ati fost prezent la acea sedinta a consiliului si tot ce stiti despre ea sunt zvonuri si scurtele note redactate de secretarul acestei întâlniri. Acum, faptul ca ati mers mai departe si ati creat o astfel de problema, nu va pune într-o lumina de invidiat. Daca faceti aceasta, vom avea si noi ceva de spus. Aceasta va va aseza din nou în opozitie cu biserica, si va crea în mod sigur probleme în relatia dumneavoastra cu biserica. Având în vedere toate acestea, slujbasii despre care v-am scris anterior, va cer în mod serios sa încetati activitatea dumneavoastra."

 Dupa cum observati, nu a fost sugerata vreo audiere, pentru a stabili adevarul sau falsitatea acuzatiilor mele. Am fost pur si simplu somat sa-mi încetez activitatea, sau daca nu… Cum am reactionat? Ca orice om care a fost amenintat. Am raspuns ca sunt un om al pacii, ca as putea fi convins, dar nu amenintat. Le-am cerut sa-si urmeze planurile. Eram pregatit pentru orice ar fi urmat.

 Ce urma? Nu stiam ce voia sa însemne, la urma urmei, "relatia mea cu biserica". Puteam sa înteleg orice. Aflasem ce impresie îi lasasera Dr. Barnhouse, în ce priveste cazul în care cineva s-au împotrivi autoritatii lor . Iata ce relateaza el: "Pozitia adventistilor, cel putin pentru unii dintre noi, pare a fi o pozitie noua; pentru ei ar putea fi doar pozitia grupului majoritar al conducerii întelepte care este hotarâta sa "puna frâna" membrilor care cauta sa sustina pareri diferite de cele ale conducerii responsabile a denominatiunii." Eternity Extra, 1 septembrie 1956.

 Este regretabil ca liderii nostri au lasat evanghelicilor o astfel de impresie. Aceasta declaratie a fost publicata acum trei ani. Conducatorilor nostri le-a fost atrasa atentia asupra ei si li s-a cerut sa dezminta o asemenea intentie. Dar ei n-au dat nici o dezmintire, n-au protestat în nici un fel si poporul nostru, oarecum în sila, a ajuns la concluzia ca impresia Dr. Barnhouse cu privire la conducatorii nostri este corecta. Adaugati la aceasta relatarea lui Mr. Martin ca liderii nostri i-au spus ca "în rândul adventistilor exista unii membri extremisti, asa cum exista iresponsabili cu vederi ciudate în orice domeniu al crestinismului fundamental." Conducatorii nostri le-au spus evanghelicilor aceste lucruri în timpul discutiilor asupra importantului subiect al naturii lui Hristos pe când era în trup. Eu consider aceste afirmatii ca fiind o insulta. Ele arata dispretul conducatorilor nostri fata de cei care nu sunt de parerea lor. Cred ca aceste afirmatii constituie mari capete de acuzare. Poporul nostru este îndelung rabdator, dar este pentru prima data când credinciosii adventisti sunt insultati de catre conducatorii lor.

 SCURTA ÎNTÂLNIRE

Singura întâlnire pe care am avut-o cu conducerea a avut loc în februarie 1958, când doi slujbasi mi-au cerut sa ma întâlnesc cu ei în timpul celor câteva minute de pauza dintre sedintele lor de lucru. Principala lor dorinta parea a fi sa afle daca intentionez sa continui "activitatea" mea . Le-am spus ca asta intentionam. Am fost întrebat de ce nu am cerut o audiere. Nu mi-a trecut niciodata prin minte sa cer o audiere. Ma asteptam sa fiu convocat . Dar, meditând la aceasta, a doua zi am scris: "Nu am stiut ca ati fi dorit sa vin la Washington pentru o audiere sau o discutie, întrucât nu ati pomenit niciodata de asa ceva. Daca aceasta este dorinta dumneavoastra, sunt gata sa vin. Am o singura rugaminte, ca audierea sa fie publica sau sa fie prezent un stenograf si sa primesc o copie a procesului verbal." Scrisoare, 5 februarie 1957.

 În raspunsul pe care l-am primit, datat 10 februarie, invitându-ma sa vin, se spunea: "Conform dorintei dumneavoastra, fratii nu au ridicat obiectiuni asupra înregistrarii conversatiei noastre. Sugeram ca o înregistrare pe banda de magnetofon ar putea fi modul cel mai practic de a face aceasta."

 Aceasta propunere îmi convenea. Retin totusi ca nu se mentiona ca voi primi o copie a înregistrarii. Ma gândeam ca, probabil, asta era de la sine înteles, întrucât pusesem aceasta conditie si ei acceptasera propunerea mea. Dar eram nelinistit. Daca as fi scris pentru a cere o noua confirmare, as fi creat impresia ca pun la îndoiala sinceritatea lor. Dar, neprimind nici o alta comunicare, la data de 21 februarie, am scris:

 "Cu sau fara intentie, nu ati raspuns la solicitarea de a-mi da o copie a înregistrarii. Aceasta este necesar deoarece , în orice discutie despre ce s-a spus ori nu s-a spus, va fi cuvântul meu contra cuvântului a doisprezece oameni. Nu-mi pot permite sa ma asez într-o astfel de pozitie. Voi veni doar daca veti îndeplini aceasta conditie."

 La aceasta am primit un raspuns pe 27 februarie: "În privinta înregistrarii, cred ca am precizat în scrisoarea din 10 februarie ca fratii intentioneaza sa înregistreze pe banda de magnetofon dezbaterile de la aceasta întâlnire. Aceasta va furniza o înregistrare completa a celor ce se vor spune si se vor face. Presupunem ca veti fi multumit de o înregistrare atât de amanuntita".

 Cerusem o copie a înregistrarii, si aceasta scrisoare ma asigura ca va fi facuta o înregistrare pe banda, care "va asigura o înregistrare completa a celor ce se vor spune si se vor face". Se presupunea ca "o astfel de înregistrare amanuntita" îmi va fi pe plac. Asa avea sa fie. În sfârsit, eram asigurat ca se va face o înregistrare completa si, conform propriei lor sugestii, urma sa fie o înregistrare pe banda de magnetofon. Nici nu puteam sa cer mai mult. Dar, citind cu atentie "Întrebari din doctrina" am observat ca unele lucruri puteau fi afirmate pe o pagina, iar la numai câteva pagini distanta sa fie ignorate. Am retinut si câteva expresii cu dublu înteles, si aceasta mi-a creat o senzatie de nesiguranta. Nu-mi puteam alunga din minte banuiala ca unele din aceste expresii au fost folosite cu scopul de a cea confuzie si a deruta pe cititor. De aceea, am recitit scrisorile pe care le trimisesem si pe cele primite, în special partile care se refereau la cererea mea de a primi o copie a înregistrarii. Am constatat ca cererea mea nu era confirmata nicaieri si ca discutarea ei fusese evitata. Aceasta m-a surprins. Oare exista intentia de a nu mi se da o copie a înregistrarii, în timp ce scrisorile erau gândite pentru a crea impresia ca voi primi o copie? Dovezile pareau sa-mi întareasca suspiciunea.

 Pentru a ma convinge, am scris în data de 4 martie ca doresc asigurarea absoluta, formulata clar, ca mi se va da "o copie completa a înregistrarii", asa cum se mentionase. Am încheiat spunând "Asupra acestui punct trebuie sa fiu absolut sigur". Neprimind nici un raspuns pâna la data de 12 martie, am scris din nou: "Astept înca o promisiune clara ca nu se va face o singura înregistrare, si ca mi se va da o copie. Dupa cum spuneam în prima mea scrisoare, este o conditie esentiala".

 La 18 martie a sosit raspunsul: "V-ati referit la dorinta de a se pastra o înregistrare, si, de asemenea, o copie a înregistrarii. Discutând aceasta cu functionarii, s-au facut urmatoarele propuneri, care ni s-au parut corecte pentru toti cei interesati: grupul va alege un secretar, care va scrie concluziile la care vom ajunge, iar acestea vor fi supuse întregului grup pentru aprobare, dupa care fiecare va primi o copie. Credem, frate Andreason ca aceasta sugestie va fi pe placul dumneavoastra". Aceasta era o sugestie cu totul noua si complet diferita. Dupa ce mi se spusese, în scrisoarea din 27 februarie, ca se va face o înregistrare pe banda, o înregistrare "completa… a celor ce se vor spune si se vor face" si se exprimase speranta ca o astfel de "înregistrare amanuntita va fi pe placul meu", acum mi se prezenta o noua si neasteptata propunere, cu totul diferita de cea anterioara. Nu avea sa mai fie nici stenograf, nici înregistrare pe banda, nici relatare completa, ci unul dintre ei avea sa scrie concluziile la care vom ajunge. Si se presupunea ca aveam sa fiu multumit cu asa ceva! Dar nu eram deloc multumit. Era un abuz de încredere. Era, ca si înlocuirea Rahelei cu Lea, o afacere rusinoasa. Ma simteam ca si Iacov când a fost pacalit. Cu trei saptamâni înainte mi se promisese "o înregistrare completa" a întâlnirii, care se spera ca va fi pe placul meu. Acum mi se oferea o copie a concluziilor, care se spera de asemenea ca îmi va fi pe plac.

 Scrisoarea din 18 martie descopera faptul ca n-a existat niciodata intentia de a mi se da o copie a înregistrarii, si ca ei se prefacusera tot timpul, gândind ca voi accepta sugestia lor, venind la o audiere sau discutie fara a mi se garanta primirea vreunei înregistrari a discutiei, ci doar a concluziilor.

 În Evul Mediu ereticii erau arestati si condamnati în secret. Pe atunci nu exista "habeas corpus act". Si acum functionarii sugerau o sedinta neînregistrata, la care sa fie prezenti doar câtiva oameni, si sa nu se faca nici un fel de înregistrare! Consider ca aceasta este o sugestie imorala. De ce anume se temeau? Si, pe deasupra, înainte de a veni la audiere, s-a pus conditia "sa fiti de acord, supunând cazul dumneavoastra comitetului Conferintei Generale, sa respectam decizia comitetului".(Scrisoarea din 13 mai 1958)

 Aceasta descopera clar intentia comitetului. Avea sa aiba loc o audiere, o audiere secreta, incluzând si o discutie, dar înainte de a avea loc audierea sau discutia trebuia sa fiu de acord sa accept concluzia si verdictul lor! În aceste conditii , ce-ar mai fi putut face pentru a câstiga procesul?

 Se pare ca functionarii aveau de gând sa se erijeze în postura de acuzatori, jurati, judecatori si executori. Într-un caz care implica puncte de doctrina si care necesita discutii pentru a se ajunge la concluzii sanatoase, un comitet de oameni neutri, neimplicati direct în controversa, trebuie sa examineze cazul. Nici un judecator nu examineaza vreodata un caz în care este personal interesat. El refuza sa prezideze un caz în care este cât de putin implicat. Dar slujbasii nostri s-au ales singuri pentru a examina cazul si a arbitra o disputa care implica puncte de teologie, cu dreptul de a actiona si de a cere ca partea adversa sa accepte dinainte orice decizie ar fi luata. Aceasta înseamna de fapt a accepta pretentia oamenilor alesi ca administratori, executori, promotori, finantatori, organizatori si sfatuitori, ca ar avea jurisdictie asupra doctrinei, desi nu au fost educati în acest scop. I-am auzit pe fiecare spunând, în diferite ocazii: "Nu sunt teolog."

 La 26 martie 1958 am raspuns scrisorii care spunea ca nu va avea loc nici o înregistrare, dar ca voi primi o copie a concluziilor. Nu aveam nevoie de asa ceva. Stiam dinainte care ar putea fi acestea, întrucât fusesem deja judecat si amenintat. Mi se ascunsese intentionat faptul ca nu aveam sa primesc o copie a înregistrarii, pentru a putea fi judecat în secret. Aparent se intentiona sa nu se faca cunoscuta aceasta problema, si, daca eram de acord de la început sa accept concluziile lor, puteam fi acuzat ca mi-am calcat promisiunea daca as fi facut ulterior vreun comentariu. Daca as fi putut fi determinat sa vin la Washington în aceste conditii, as fi fost cu siguranta "înfundat". Cu toata aceasta "poveste" în minte, cu repetatele "ocoliri" ale cererii mele de a primi o copie a înregistrarii, ma simteam înselat si încheiam scrisoarea mea spunând: "Încalcarea promisiunilor dumneavoastra anuleaza întelegerea noastra". Încrederea mea în oameni fusese serios zdruncinata.

 La 3 aprilie am primit un raspuns care afirma ca scrisoarea mea "a fost primita si continutul ei a fost prezentat functionarilor". Nu se mentiona nimic despre declaratia mea "Încalcarea promisiunilor dumneavoastra anuleaza întelegerea noastra" care era partea cea mai importanta. De altfel, se pare ca aceasta declaratie nu a fost citita functionarilor, pentru ca, o luna mai târziu am primit o scrisoare în care mi se spunea: "Am aflat de la altii ca dumneavoastra considerati ca ne-am încalcat promisiunea." Aceasta denaturare a cuvintelor mele a fost raspândita printre frati, care au crezut desigur ca scrisesem altora, nu persoanelor interesate. Nu facusem asa ceva.

 În aceeasi scrisoare din 3 aprilie, cel care-mi scrie declara: "Este adevarat, asa cum afirmati, ca mai întâi a fost sugerata o înregistrare pe banda, însa nu vi s-a promis o copie. Dupa ce s-a facut aceasta propunere, ne-am mai gândit la aceasta problema si credem ca o asemenea înregistrare nu ar fi cea mai înteleapta solutie. Sa înregistrezi pe banda orice remarca, oricât de neînsemnata, n-ar fi corect fata de participanti. În astfel de discutii, nu este exclus ca omeni seriosi sa aiba scapari pe care mai târziu sa le regrete si sa le corecteze. Omul muritor este supus unor astfel de greseli; dar pentru ce le-am pastra? Intentia sincera a acestei întâlniri este de a ajunge împreuna la niste concluzii… Dupa cum reiese din scrisorile dumneavoastra, aceasta parea sa fie în conformitate cu sugestia dumneavoastra de la început."

 Aceasta scrisoare clarifica mai multe aspecte. Se admite ca la început a fost sugerata o înregistrare pe banda. De asemenea, este clar ca nu a existat intentia de a mi se da o copie, desi scrisorile au fost concepute astfel încât sa-mi ascunda acest fapt. Se mai afirma ca slujbasii s-au razgândit si au hotarât ca n-ar fi întelept sa înregistreze totul, întrucât "n-ar fi corect fata de participanti"- un motiv uluitor, care tradeaza intentii "necurate". Si apoi, ultima afirmatie falsa: "Dupa cum reiese din scrisorile dumneavoastra, aceasta pare sa fie în conformitate cu prima dumneavoastra sugestie". Asta este o minciuna sfruntata. Îl provoc pe cel care mi-a scris aceste rânduri sa gaseasca macar un loc unde am spus sau am sugerat asa ceva. Si totusi, aceasta impresie a fost raspândita printre fratii din Washington. Fara sa le treaca prin minte ca Washingtonul ar putea spune altceva decât adevarul absolut, fratii care au fost sfatuiti

                                                                                                        continuare