105 întrebări legate de “Sfânta Treime” sau “Trinitate”
“Mulţi dintre fondatorii Adventismului de Ziua a Şaptea n-ar fi în stare să se alăture Bisericii de astăzi dacă ar trebui să subscrie la doctrinele fundamentale ale denominaţiunii. Mai exact, mulţi nu ar fi de acord cu doctrina nr.2, care susţine credinţa în Sfânta Treime sau Trinitate.” George Knight - profesor la Andrews University, articol publicat în Ministry, octombrie 1993.
continuare
Reflexii despre Trinitate
Trinitatea este acceptată în primul rând datorită ignoranţei, dar respingerea doctrinei Trinităţii vine numai după o cercetare atentă şi amănunţită a ceea ce înseamnă ea cu adevărat.
continuare
Doctrina Trinităţii tăgăduieşte trei adevăruri cu privire la Isus Hristos
În esenţă, doctrina Trinităţii, aşa cum este prezentată de cele mai multe denominaţiuni creştine, susţine că Dumnezeu este o Unitate de trei Fiinţe divine, de o singură Substanţă. Aceste trei persoane care formează un singur Dumnezeu sunt egal nemuritoare, deci ele nu pot muri. Sunt egal veşnice, deci nici una nu este mai bătrână ca celalaltă.
continuare
Duhul lui Dumnezeu
Isus a spus foarte clar că va trimite un alt mângâietor ca să mângâie pe ucenicii lui după plecarea Sa. Dar el nu şi-a încheiat cuvântarea cu versetul 17. El a spus mai departe: “Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”. v.18. Isus a spun că va trimite un alt mângâietor. Această făgăduinţă este cât se poate de clară, fiindcă Biblia ne explică cine este acest Mângâietor.
continuare
Dumezeu Tatăl şi Fiul Său Isus Hristos
Următoarele titluri ale supremaţiei aparţin numai Celui care este din veşnicie în veşnicie, singurului Dumnezeu adevărat:
continuare
Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu
Numeroase texte declară că “nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu”, în timp ce altele susţin contrariul. Care este adevărul?
continuare
Ce înseamnă să fi „Ortodox”?
Astăzi se vorbeşte foarte mult despre „ortodoxie”, care se defineşte prin:
1. Aderarea la credinţa tradiţională ori acceptată
2. Aderarea la credinţa creştină aşa cum este exprimată prin crezurile creştin-ecumenice timpurii
Aderarea la credinţa ori practica comun acceptată, tradiţională, uzuală. Să analizăm, aşadar, definiţia „ortodoxiei” prin prisma adevărului Biblic.
continuare