Timp de luni si chiar ani de zile, conducatorii nostri au studiat împreuna cu unii din slujitorii bisericilor evanghelice, în vederea recunoasterii bisericii noastre drept un corp crestin evanghelic. Studiile priveau doctrinele adventiste, în special ispasirea, judecata de cercetare si lucrarea lui Hristos în sanctuarul din ceruri de la 1844 încoace. Evanghelicii au numit aceste doctrine "cel mai colosal fenomen psihologic de salvare a aparentelor din istoria religioasa" si asa le-au prezentat în publicatia lor Eternity din septembrie 1956, reeditând articolul într-o editie speciala sub titlul "Sunt adventistii de ziua a saptea crestini?"
Se pare ca evanghelicii i-au influentat atât de mult pe conducatorii adventisti, încât Dr. Barnhouse, unul din pastorii evanghelici prezenti relateaza ca liderii nostri "au renegat" unele din doctrinele lor cele mai importante. Poate ar fi mai bine sa-l lasam pe Dr. Barnhouse sa ne relateze întâmplarea, asa cum a publicat-o în articolul sau. Subiectul special pe care îl discuta este ceea ce noi numim "Marea dezamagire" si se refera la marea dezamagire a adventistilor din 1844 când ei asteptau ca Domnul sa revina. Iata relatarea:
"În dimineata care a urmat "marii dezamagiri" doi oameni mergeau printr-un lan de porumb pentru a scapa de batjocurile nemiloase ale vecinilor de la care îsi luasera ramas bun pentru totdeauna în ziua precedenta. Potrivit spuselor lui , Hiram E. (omul din lanul de porumb care s-a gândit primul la acest lucru) a fost patruns de convingerea ca "în loc sa iasa din Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc pentru a veni pe pamânt, în ziua a zecea a lunii a saptea, la sfârsitul celor 2300 de zile, Hristos a intrat de fapt pentru prima oara, în aceasta zi, în a doua despartitura a sanctuarului, si ca El are o lucrare de facut în Locul prea Sfânt înainte de a reveni pe pamânt".
Aceasta este, pentru mine, nimic mai mult decât o idee umana pentru salvarea aparentelor. Putem sa ne dam seama ca unii adventisti neinformati au preluat aceasta idee si au dus-o pâna la extreme fabuloase. Mr. Martin si cu mine i-am auzit pe conducatorii adventisti spunând hotarât ca ei resping toate aceste extreme. Si aceasta în termeni foarte clari. În plus, ei nu cred ideea sustinuta de unii din învatatorii lor din trecut, ca lucrarea de ispasire a lui Isus nu s-a sfârsit la Calvar, si ca El ar desfasura o alta slujba preoteasca de la 1844 încoace. Aceasta idee este de asemenea total respinsa. Ei cred ca, dupa înaltarea Sa, Hristos administreaza beneficiile ispasirii pe care a finalizat-o pe Calvar.
Întrucât doctrina sanctuarului se bazeaza pe tipul marelui preot evreu intrând în Sfânta Sfintelor pentru a sfârsi lucrarea de ispasire, se poate vedea ca ceea ce ramâne este fara temei exegetic, fiind o speculatie teologica de domeniul fantasticului. Conform acestei versiuni, de la 1844 încoace, Hristos examineaza rapoartele vietii tuturor oamenilor si hotaraste ce rasplata va primi fiecare crestin. Credem ca nu exista nici macar vreo aluzie, în vreun verset din Scriptura care sa sustina o idee atât de ciudata si mai credem ca orice efort de a o sustine este rasuflat si inutil." Pentru a întelege mai bine aceste afirmatii, adaug urmatoarea explicatie, care ar putea clarifica unele exprimari. Dr. Barnhouse relateaza mai întâi binecunoscuta întâmplare, cum Hiram Edson, mergând prin lanul de porumb în dimineata care a urmat "dezamagirii" devine constient ca "În loc de a parasi Sfânta Sfintelor… Marele Preot intra pentru prima oara în cea de-a doua despartitura a sanctuarului, si ca El mai are o lucrare de facut în Sfânta Sfintelor înainte de a reveni pe pamânt". Lucrarea pe care El trebuie s-o faca înainte de revenirea Sa este finalizarea ispasirii, care implica judecata de cercetare. Aceasta conceptie, spune Dr. Barnhouse, "este doar o idee umana pentru salvarea aparentelor".
Si el continua: "unii adventisti neinformati au preluat aceasta idee si au dus-o la extreme fabuloase.". Asta înseamna ca ei cred ca Hristos a intrat într-adevar în Sfânta Sfintelor ca sa sfârseasca lucrarea pe care o are de facut înainte de venirea Sa pe pamânt, si care implica judecata de cercetare si finalizarea ispasirii. Dr. Barnhouse spune: "Mr.Martin si cu mine I-am auzit pe conducatorii adventisti spunând hotarât ca ei resping aceste extreme. Si aceasta în termeni foarte clari."
Daca ar fi sa credem afirmatia Dr. Barnhouse, atunci conducatorii nostri resping o doctrina pe care noi am pastrat-o cu sfintenie de la începuturi. Acest fapt reiese clar din cele relatate de Dr. Barnhouse în continuare: "Unii dintre învatatorii lor din trecut au sustinut ideea ca lucrarea de ispasire a lui Isus nu a fost încheiata la Calvar, si, de asemenea, ca El mai are de facut o slujba preoteasca dupa 1844. Aceasta idee este de asemenea total respinsa".
Când Dr. Barnhouse spune ca "unii" din învatatorii nostri din trecut sustineau ca "lucrarea de ispasire a lui Isus nu a fost încheiata la Calvar" trebuie sa fi primit aceasta informatie de la vreunul din autorii "neinformati" ai noii noastre teologii, întrucât istoria ne relateaza ca toti învatatorii nostri au sustinut aceasta. James White, J.H. Waggoner, Uriah Smith, J. N. Andrews, J. N. Loughborough, C. H. Watson, E.E. Andross, W.H. Branson, Camden Lacey, R.S. Owen, O. A. Johnson, F. D. Nichols (pâna în 1955) au aparat cu hotarâre doctrina lucrarii de ispasire a lui Hristos de la 1844 încoace, si si-au exprimat aceasta convingere în scrierile lor. În timp ce scriu aceste rânduri, am alaturi toate scrierile lor. James White, primul presedinte al Conferintei Generale, când a fost numit redactor sef al Semnelor Timpului, a scris în prima editie a acestei publicatii un articol "pentru a corecta afirmatiile false care circula despre noi… Multi dintre cei ce se numesc adventisti sustin pareri cu care nu putem simpatiza, si dintre care unele credem ca submineaza cele mai clare si mai importante principii stabilite în Cuvântul lui Dumnezeu".
În al doilea din cele douazeci si cinci de puncte de credinta putem citi urmatoarele: Hristos “a trăit ca exemplu al nostru, a murit ca jertfă pentru noi, a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră, s-a înălţat pentru a fi singurul nostru Mântuitor în Sanctuarul din ceruri, unde, cu propriul Său sânge face ispăşire pentru păcatele noastre; ispăşire care departe de a fi făcută pe cruce, unde s-a adus doar jertfa de ispăşire, este chiar ultima parte a lucrării sale ca preot". Aceste Credinte Fundamentale au fost publicate într-o brosura si raspândite în mii de exemplare. Ar fi interesant de stiut daca cel care a scris paginile 29, 30, 31 si 32 din "Întrebari din doctrina" ne poate oferi o lista a scriitorilor care au sustinut pareri contrarii celor scrise de autorii mentionati mai sus. Eu nu am gasit nici o dovada în favoarea afirmatiilor incorecte sustinute în special în aceste pagini.
Sa continuam sa studiem relatarea Dr. Barnhouse. Tocmai afirmase ca liderii adventisti au "renegat total" ideea ca Hristos "desfasoara a doua slujba preoteasca de la 1844 încoace", asa cum numeste el lucrarea de ispasire. În schimb, spune el "ei cred ca, dupa înaltarea Sa la cer, Hristos administreaza beneficiile ispasirii pe care a încheiat-o pe Calvar". Oricum, el nu acorda nici o importanta acestei idei. Vechiul Testament ne arata ca marele preot înjunghia animalul de jertfa în curtea templului. Dar ispasirea nu consta în uciderea jertfei. "Sângele este cel care face ispasire" Levitic 17:11. Deci marele preot trebuia "sa duca sângele dincolo de perdeaua dinauntru… sa-l stropeasca spre capacul ispasirii si înaintea capacului ispasirii, si sa faca astfel ispasire pentru sfântul locas". Levitic 16:15,16. "Va intra sa faca ispasirea" (versetul 17).
Dr. Barnhouse argumenteaza ca, deoarece noi ne bazam în mare parte doctrina ispasirii pe modelul din Levitic, trebuie sa credem ca, asa cum marele preot de pe pamânt ducea sângele în sanctuar si facea ispasire, si Hristos trebuie sa faca acelasi lucru pentru a încheia ispasirea. Altfel, avem o ispasire fara sânge. Daca nu facem acest ultim pas, atunci suntem nevoiti sa credem ca ispasirea s-a facut în curte si nu în sanctuar, ceea ce distruge practic tipologia. Daca aceasta ultima slujba cu sângele este omisa, atunci teoria noastra asupra ispasirii este întristator de saraca si "nu are nici un temei exegetic, fiind o speculatie teologica ce frizeaza fantasticul". Daca Hristos nu a mers cu sânge sa încheie ispasirea, atunci ceea ce sustinem noi este "rasuflat si inutil". În aceasta privinta, Dr. Barnhouse are dreptate.
ESTE ADEVARAT?
Când am citit pentru prima oara în publicatia evanghelicilor ca liderii nostri au renegat doctrina lucrarii de ispasire a lui Hristos din Sanctuar dupa 1844 si au înlocuit-o cu "aplicarea beneficiilor ispasirii facute pe cruce", nu-mi venea sa cred, si n-am crezut. Când mi s-a spus ca, daca citesc chiar si în "scrierile Ellenei White, ca Hristos face acum ispasire", nu trebuie sa cred asta, m-am întrebat: "Cum vine asta?". Ispasirea a fost facuta cu 1800 de ani înainte, spun conducatorii nostri. Sora White spune ca ispasirea are loc acum. În "Întrebari din doctrina" se afirma ca a fost facuta cu 1800 de ani înainte. În Ministry gasim scris ca ispasirea de la cruce a fost finala. Pe cine sau ce sa mai cred?
Pentru mine, a nega slujirea lui Hristos în a doua despartitura a sanctuarului, acum înseamna a respinge adventismul. Aceasta învatatura constituie unul din stâlpii de temelie ai adventismului. Daca resping ispasirea care are loc acum în sanctuar, pot la fel de bine sa resping adventismul în întregime. Poporul lui Dumnezeu nu este pregatit pentru asa ceva. El nu-si va urma conducatorii în apostazie.
În aceasta situatie, mi-a trecut prin minte ca ar fi posibil ca cei de la Eternity sa fi regretat ceea ce au scris si ca au retractat, sau ca vor retracta cele scrise. Deci am scris la Eternity, întrebând daca au mai publicat acea editie speciala. Mi-au raspuns ca au facut-o. Întrucât autorii îsi rezervasera drepturile asupra articolului, am cerut permisiunea de a cita din el. Am primit urmatorul raspuns: "Suntem bucurosi sa va acordam permisiunea de a cita din articolul "Sunt adventistii de ziua a saptea crestini?" si apreciem încrederea pe care o acordati prin aceasta publicatiei Eternity." Aceasta scrisoare este datata Philadelphia, Pennsylvania, 2 mai 1958, si este semnata de catre redactor.
Aceasta se întâmpla dupa douazeci de luni de când acest articol aparuse pentru prima data în Eternity. Daca în timpul acestor douazeci de luni conducatorii nostri ar fi protestat, daca ar fi dat o dezmintire, redactorul m-ar fi avertizat în mod cinstit sa nu folosesc materialul si sa nu citez aceste declaratii. Dar redactorul n-a facut nimic de felul aceste. El s-a aratat încântat si a consimtit sa folosesc materialul si sa citez din el.
S-au împlinit cinci ani de când au început discutiile, si trei ani de când acest articol a fost publicat. În tot acest timp ma asteptam ca ai nostri sa dezminta acuzatiile si sa-i admonesteze pe evanghelici pentru defaimarea conducerii noastre. Dar nu am auzit nici un protest. Din contra, am citit în publicatiile noastre unele referinte care-i prezentau pe acesti evanghelici ca fiind niste domni, buni crestini , ceea ce cred ca este adevarat. Astfel de oameni nu spun minciuni.
În absenta vreunei dezmintiri sau vreunui protest din partea oamenilor nostri, am tras propriile mele concluzii. Dar daca ai nostri ar declara sincer ca Dr Barnhouse si Mr. Martin nu i-au auzit niciodata facând declaratiile care le sunt atribuite în Eternity, as lua imediat legatura cu evanghelicii si le-as cere sa justifice niste acuzatii atât de grave. Aceasta problema este prea serioasa pentru a fi trecuta cu vederea. Mii de oameni au citit articolul din Eternity si sunt serios îngrijorati. Unul dintre pilonii principali ai credintei noastre, potrivit celor aparute în Eternity, a fost înlaturat. Vom sta nepasatori si vom permite ca doctrina sanctuarului sa fie calcata în picioare chiar de presupusii ei sustinatori?
INCIDENTUL DE LA ARHIVA
Sa revenim la cei doi oameni care au intrat în arhivele White în mai 1957 pentru a se sfatui cu administratorii. Ei si-au terminat cercetarea si au raportat consiliului ca au gasit "indicii" ale faptului ca sora White sustine ca "lucrarea de ispasire a lui Hristos se desfasoara acum (ea scria aceasta în 1880) în sanctuarul din ceruri". Aceasta descoperire dadea o lovitura mortala noii lor teologii. Era evident imposibil sa crezi ca lucrarea de ispasire a fost îndeplinita si finalizata la cruce, si în acelasi timp sa sustii ca se desfasoara totusi în ceruri. Aceste afirmatii nu pot fi adevarate în acelasi timp.
Cu toate aceste, biserica noastra s-a pronuntat deja asupra acestui punct când, în 1957, s-a scris în Ministry ca marele act de la cruce a constituit "ispasirea completa, perfecta si finala pentru pacatele oamenilor". Ministry, februarie 1957. În acest articol se afirma ca aceasta este acum "întelegerea adventista asupra ispasirii, confirmata, iluminata si clarificata de Spiritul Profetic". Ibid. Aceasta afirmatie n-a fost niciodata retractata, sau modificata, sau schimbata si nici un scriitor sau redactor n-a contrazis-o. Ea ramâne.
În aceasta situatie, ce sa faca cercetatorii? Fusesera pusi în fata declaratiei sorei White ca ispasirea are loc acum în ceruri. De asemenea, cunosteau declaratiile conducerii noastre, cum ca ispasirea a fost facuta si terminata la cruce. Ei trebuiau sa accepte ori una, ori alta. Au ales sa-i urmeze pe conducatori.
Dar cum ramânea cu numeroasele declaratii ale sorei White? Era clar ca trebuia ca influenta ei sa fie în vreun fel slabita, si afirmatiile ei rastalmacite. Dar aceasta era greu de facut; si ceea ce avea sa se faca trebuia facut în secret. Daca era descoperit la timp, planul ar fi esuat. Daca, totusi, s-ar fi putut lucra în secret si repede, problema ar fi devenit un "fapt împlinit" înainte ca cineva sa afle despre ce este vorba.
În acest timp mi-a fost înmânata o copie dupa procesele verbale ale Consiliului administratorilor fondului White, pe care le voi prezenta în continuare, astfel încât sa aveti posibilitatea de a constata singuri ce s-a întâmplat:
Procesul verbal din 1 mai 1957, pagina 1483: "În acest moment al desfasurarii lucrarilor, fratii X si Y au fost invitati sa se alature administratorilor pentru a continua discutarea unei probleme care fusese luata în studiu în ianuarie. Fratele X si grupul sau, care studiasera cu câtiva pastori, au devenit brusc constienti de declaratiile Ellenei White care arata ca lucrarea de ispasire a lui Hristos se desfasoara acum în sanctuarul din ceruri. Într-o afirmatie din "Bazele educatiei crestine" este folosit cuvântul "sacrificiu".
Pentru neadventisti, care nu sunt obisnuiti cu modul în care întelegem noi problema sanctuarului, referirile la o continuare a lucrarii de ispasire a lui Hristos sunt dificil de înteles, si s-a sugerat administratorilor ca, în unele din scrierile Ellenei White ar putea aparea niste note de subsol sau note-anexa care sa clarifice, în cea mai mare parte în cuvintele Ellenei White, întelegerea noastra asupra diverselor faze ale lucrarii de ispasire a lui Hristos. Cei doi frati care s-au alaturat administratorilor în timpul discutiilor au considerat ca aceasta este o problema care va lua amploare în viitorul apropiat si ca ar fi bine sa ne grabim sa pregatim si sa includem astfel de note în urmatoarele editii ale scrierilor Ellenei White. Problema a fost discutata cu grija si seriozitate, dar în momentul în care întâlnirea a luat sfârsit pentru a face loc altor comitete, nu se hotarâse înca nimic."
Întâlnirea din data de 2 mai, pagina 1488. "Întâlnirea administratorilor din data de 1 mai s-a încheiat fara sa se fi facut ceva în privinta problemei discutate pe larg, si anume oportunitatea unor note de subsol sau a unor explicatii în legatura cu declaratiile Ellenei White privind lucrarea de ispasire a lui Hristos, declaratii care arata ca aceasta lucrare continua în acest timp în ceruri. Deoarece presedintele consiliului nostru lipseste din Washington pentru o perioada de patru luni, s-a votat amânarea pentru mai târziu a dezbaterii problemei aduse în atentia noastra de catre fratii X si Y în legatura cu declaratiile Ellenei White cu privire la continuarea lucrarii de ispasire a lui Hristos".
Dupa întoarcerea presedintelui consiliului din calatoria sa de patru luni, problema a fost discutata în continuare si s-a decis ca sugestia celor doi frati sa fie respinsa. Aceasta hotarâre este vrednica de lauda, dar meritele ei sunt oarecum umbrite de faptul ca a fost nevoie de opt luni de zile pentru a fi luata, si ca nu s-a ajuns la aceasta concluzie decât dupa ce planul a fost dezvaluit.
Acest raport m-a naucit: Cum poate îndrazni cineva sa propuna sa se faca adaugiri la scrierile sorei White pentru a sustine noile puncte de vedere? Am meditat îndelung si m-am rugat mult. Aveam eu vreo responsabilitate în aceasta problema? Daca aveam, era de datoria mea sa vorbesc cuiva, unui singur om. Întrucât raul nu fusese comis împotriva mea, ci împotriva bisericii si credintei noastre, aveam datoria sa vorbesc unuia dintre conducatori. Si asa am facut.
continuare
