Scrisori Către Biserică - Scrisoarea 2
M. L. Andreason
ÎNCERCARI DE FALSIFICARE
La începutul verii anului 1957 am avut în mâna, în mod providential, cred, un exemplar al proceselor verbale ale Consiliului administratorilor fondului White, din luna mai a acestui an. Pentru cei care nu stiu nimic despre acest consiliu, pot spune ca este un mic comitet caruia i s-a încredintat custodia tuturor scrisorilor, manuscriselor si cartilor ramase de pe urma sorei White. În colaborare cu oficialii bisericii, consiliul stabileste cine va avea acces la materiale, în ce masura si cu ce scop; ce va fi publicat si ce nu; si ce materiale nu vor fi puse la dispozitia oricui.
Cea mai mare parte din munca acestui consiliu consta în examinarea si publicarea acestor scrieri, cât si recomandarea pentru publicare a unor materiale considerate ca având valoare permanenta. Aceasta munca are o mare importanta pentru biserica, întrucât numai ceea ce este aprobat de catre consiliu va vedea lumina zilei. În timpul vietii sale, sora White însasi a facut o mare parte din munca de selectare si editare, si în toate cazurile ea superviza ceea ce se facea. Stim ca orice se publica era supervizat de dânsa si avea aprobarea ei. Acum consiliul a preluat munca pe care o facea ea.
DOI OAMENI SI COMITETUL
Conform proceselor verbale amintite mai sus, în prima zi a lunii mai 1957, doi oameni, membri ai comitetului desemnat pentru a scrie cartea care avea sa apara sub numele de "Întrebari din Doctrina" au invitat consiliul sa se întâlneasca cu ei pentru a discuta o problema asupra careia se facusera unele consideratiuni la o întâlnire din ianuarie precedent. Aceasta problema avea în vedere afirmatiile sorei White cu privire la lucrarea de ispasire care se desfasoara acum în sanctuarul din cer. Aceasta conceptie nu se armoniza cu concluziile la care ajunsesera conducatorii nostri în discutiile cu evanghelicii. Pentru a întelege pe deplin importanta celor întâmplate, trebuie sa reamintim câteva lucruri.
Conducatorii adventisti au venit pentru câtva timp în legatura cu doi slujitori ai unei biserici evanghelice, Dr. Barnhouse si Mr. Martin respectiv redactorul sef al publicatiei religioase Eternity, care apare la Philadelphia, si adjunctul sau, si au discutat cu ei diverse lucruri despre doctrinele noastre. În aceste conversatii, ca si în numeroase scrisori care au circulat între ei, evanghelicii au ridicat obiectii serioase asupra unor aspecte ale credintei noastre. Cea mai importanta problema a fost daca adventistii pot fi considerati crestini câta vreme sustin puncte de vedere cum sunt: doctrina sanctuarului, cele 2300 de zile, anul 1844, judecata de cercetare si lucrarea de ispasire a lui Hristos în sanctuarul ceresc dupa 1844. Oamenii nostri si-au exprimat dorinta ca Biserica Adventista sa fie socotita drept una dintre bisericile protestante, o biserica crestina, si nu drept o secta .
Cele doua grupuri au petrecut "sute de ore" studiind si s-au scris multe sute de pagini. Evanghelicii au vizitat cartierul nostru general din Takoma Park, iar oamenii nostri au vizitat Philadelphia si au fost oaspetii Dr. Barnhouse acasa la el. Periodic, alti oameni erau chemati la consultari asupra unor probleme cum ar fi Vocea Profetiei si periodicele noastre, toate acestea cu scopul de a descoperi ce obstacole stau în calea recunoasterii bisericii noastre ca denominatiune crestina. Dupa discutii lungi si tergiversate, cele doua parti au ajuns în cele din urma la un acord lucrativ, si desi evanghelicii au înca obiectiuni asupra unora din doctrinele noastre, sunt dispusi ca ne recunoasca drept crestini. Ramâne sa facem câteva schimbari în unele din cartile noastre privind "semnul fiarei" si, de asemenea, "privind natura lui Hristos pe când era în trup". Eternity, septembrie 1956.
A fost adus "în atentia functionarilor Conferintei Generale, ca situatia sa poata fi remediata si astfel de publicatii sa poata fi corectate". Corecturile au fost facute si "aceasta actiune a adventistilor de ziua a saptea este sugestiva pentru alti pasi similari care urmeaza sa fie facuti ulterior". Ibid. Nu suntem informati care alte carti au fost "remediate si corectate". Evanghelicii au publicat un raport al discutiilor lor cu adventistii în Eternity, de unde au fost luate citatele de mai sus. Dr. Barnhouse afirma ca ei si-au luat precautia de a prezenta manuscrisul adventistilor, pentru a nu se strecura vreo eroare sau neîntelegere. Adventistii nu au publicat raportul. Pâna la Sesiunea Conferintei Generale de anul trecut, problema n-a fost discutata. Doar câtiva stiu ca au avut loc consultari cu evanghelicii. Se sopteste ca liderii nostri au avut convorbiri cu evanghelicii, dar unii considera ca acestea sunt doar zvonuri. Cei câtiva care stiu se abtin sa-si dea cu parerea. Pare sa existe o conspiratie pentru pastrarea secretului.
Pâna acum nu stim, si nici nu banuim cine a purtat convorbirile cu evanghelicii. Nu stim, si nici nu banuim cine a scris "Întrebari din doctrine". Cercetari serioase n-au dus la nici un rezultat. Nu stim, si nici nu banuim ce schimbari s-au facut, si în ce carti, cu privire la semnul fiarei si la natura lui Hristos pe când era în trup. Nu stim cine a autorizat scoaterea din Lectiunile Scolii de Sabat pentru trimestrul II din 1958, a capitolului 13 din Apocalipsa, care se referea la semnul fiarei. Dr. Barnhouse raporteaza ca "pentru a evita acuzatiile evanghelicilor" adventistii "au elaborat aranjamente" care intereseaza Vocea Profetiei si Semnele Timpului. Ce s-a pus la cale nu stim si nu ni se spune. Nu putem avea un raport detaliat? Ne mira, de asemenea, cum se poate întâmpla ca un slujitor al unei alte denominatiuni sa aiba un cuvânt de spus în ceea ce priveste modul cum ne conducem noi treburile. Au abdicat conducatorii nostri? Cum se face ca ei se consulta cu evanghelicii si îsi tin propriul popor în întuneric?
CE S-A ÎNTÎMPLAT LA CONFERINTE?
Pentru a raporta despre aceasta ne limitam aproape în întregime la cele publicate în Eternity. Subiectul cel mai discutat la aceste conferinte a fost cel al sanctuarului. Dr. Barnhouse a fost sincer în aprecierea sa asupra acestei doctrine. El a avut obiectii mai ales asupra judecatii de cercetare, pe care o caracteriza ca fiind "cel mai colosal fenomen psihologic de salvare a aparentelor din istoria religioasa". Mai târziu, el a numit-o "neînsemnata si aproape naiva doctrina a judecatii de cercetare" si spunea ca "orice efort de a o sustine este perimat si inutil". Eternity, septembrie 1956.
Discutând despre explicatia lui Hiram Edson asupra dezamagirii de la 1844, Dr. Barnhouse spunea ca presupunerea ca Hristos "are de facut o lucrare în Sfânta Sfintelor înainte de a veni pe pamânt… este o idee omeneasca, pentru salvarea aparentelor (pe care) unii adventisti neinformati…au dus-o la extreme fantastice. Mr. Martin si cu mine i-am auzit pe conducatorii adventisti spunând, hotarât, ca ei resping toate aceste idei extremiste. Au spus-o în termeni foarte clari. În plus, ei nu cred, asa cum gândeau unii dintre înaintasii lor, ca lucrarea de ispasire a lui Isus nu s-a încheiat la Calvar, si ca El ar oficia o slujba preoteasca începând din 1844.Aceasta idee este de asemenea categoric respinsa". Ibid.
Retineti aceste afirmatii: Ideea ca Hristos "are o lucrare de facut în Sfânta Sfintelor înainte de a veni pe acest pamânt… este o idee omeneasca pentru salvarea aparentelor" si "Mr. Martin si cu mine i-am auzit pe conducatorii adventisti spunând hotarât ca de resping toate aceste idei extremiste. Si au spus-o în termeni foarte clari".
Cred ca s-ar cuveni ca biserica noastra sa aiba o declaratie clara din partea liderilor nostri, care sa confirme daca Dr. Barnhouse si Mr. Martin spun adevarul când sustin ca i-au auzit pe conducatorii nostri spunând ca ei resping ideea ca Hristos are de facut o lucrare în Sfânta Sfintelor înainte de a veni pe pamânt. Aceasta problema necesita un raspuns foarte clar.
TENTATIVE DE FALSIFICARE
Înainte de a continua relatarea celor petrecute la conferinte, haideti sa ne întoarcem la cei doi oameni care, în prima zi a lunii mai 1957 s-au întâlnit cu Consiliul de administratie al fondului White pentru a le cere sfatul si, de asemenea, pentru a le face o sugestie. Acesti oameni cunosteau bine declaratiile facute de Dr. Barnhouse si Mr. Martin despre faptul ca ideea slujirii lui Hristos în Sfânta Sfintelor fusese total renegata. Aceste declaratii fusesera publicate de câteva luni, la acea vreme, si nimeni nu protestase. Oricum, cei doi oameni nu aveau nevoie de declaratia publicata, deoarece amândoi luasera parte la discutiile cu evanghelicii. Mai ales unul dintre ei avusese o contributie remarcabila la aceste conferinte, îl vizitase pe Dr. Barnhouse la locuinta sa si vorbise în bisericile pastorite de Dr. Barnhouse, la invitatia acestuia. El era unul dintre cei patru oameni care dusesera greul discutiilor, si a fost cel ales pentru a-l însoti pe Mr. Martin în turul sau pe coasta de vest pentru a vorbi în bisericile noastre. Era foarte apreciat de catre Dr. Barnhouse. De altfel, sentimentul era reciproc.
În perioada în care cei doi oameni au vizitat pentru prima oara arhivele White, în Ministry aparusera o serie de articole despre care se pretindea ca ar prezenta "punctul de vedere adventist asupra ispasirii, confirmat, iluminat si clarificat de Spiritul Profetic". În editia din februarie 1957 apare afirmatia ca "sacrificiul de pe cruce constituie ispasirea completa, desavârsita si finala pentru pacatele omenirii. Aceasta declaratie este în armonie cu credinta conducatorilor nostri, asa cum îi citeaza Dr. Barnhouse. Este de asemenea în armonie cu o declaratie semnata de un înalt slujitor al bisericii într-o scrisoare personala: "Nu puteti, frate Andreasen, sa negati pretioasa învatatura ca Isus a facut la cruce o ispasire completa si arhisuficienta…Noi o vom sustine mereu, si vom continua s-o proclamam, întocmai ca si scumpii nostri înaintasi în credinta".
Ar fi interesant de vazut cum si-ar putea proba scriitorul aceasta afirmatie. Cert este ca înaintasii nostri n-au crezut si n-au proclamat niciodata acest lucru. Ei nu credeau ca lucrarea de la cruce a fost completa si suficienta. Ei credeau ca pretul de rascumparare a fost platit si aceasta este mai mult decât suficient; dar ispasirea finala necesita intrarea lui Hristos în Sfânta Sfintelor în 1844. Astfel au predicat si au crezut întotdeauna adventistii si aceasta este cea mai veche si mai solida doctrina pe care înaintasii nostri au crezut-o si au proclamat-o. Ei nu puteau sa predice ca ispasirea de la cruce a fost completa, desavârsita si finala, si totusi sa creada ca o alta ispasire, tot finala, va avea loc în 1844. Ar fi fost absurd si de neînteles.
Platirea pedepsei pentru pacatele noastre a fost, desigur, o parte vitala a planului de mântuire, dar nu a fost totul. O putem compara cu plasarea în Banca Cerului a unei sume suficiente pentru orice situatie si care poate fi retrasa de catre si pentru orice individ care are nevoie. Acest pret este "sângele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana"(1 Petru 1:19). Prin moartea Sa pe cruce, Isus "a platit totul"; dar aceasta pretioasa comoara devine eficace pentru noi doar în masura în care Hristos ne-o atribuie, si aceasta presupune venirea pe lume a fiecaruia din noi; deci ispasirea trebuie sa continue câta vreme se vor naste oameni. Ascultati cele ce urmeaza:
"Prin ascultarea Sa au fost acumulate resurse inepuizabile de ascultare desavârsita. Cum se face ca un asa imens tezaur nu este însusit? În ceruri, meritele lui Hristos, renuntarea la Sine si sacrificiul Sau sunt depozitate ca si tamâia, pentru a fi jertfite împreuna cu rugaciunile poporului Sau". Buletinul Conferintei Generale, vol. 3, pag. 101,102, trimestrul IV 1899. Retineti expresiile: "resurse inepuizabile", "tezaur imens … meritele lui Hristos". Aceste resurse au fost depozitate la cruce, dar nu si folosite acolo. Ele sunt "tezaurizate" si jertfite împreuna cu rugaciunile poporului lui Dumnezeu. Si în mod special dupa 1844 acest fond este utilizat din belsug, pe masura ce poporul lui Dumnezeu creste în sfintenie; dar nu poate fi epuizat; este suficient si disponibil. Ascultati din nou:
"El, care prin ispasirea Sa a pregatit pentru noi un nesfârsit tezaur de putere morala, nu va ezita sa foloseasca aceasta putere în folosul lor. El le va atribui propria Sa îndreptatire… Prin ascultarea Sa au fost acumulate resurse inepuizabile de ascultare desavârsita… când rugatorii sinceri si umili înainteaza la tronul lui Dumnezeu, Hristos împarte cu ei meritele propriei Sale vieti de ascultare desavârsita. Rugaciunile noastre sunt parfumate cu aceasta tamâie. Hristos S-a pus garant pentru a mijloci în numele nostru, si Tatal L-a ascultat întotdeauna". Ibid. În timp ce ne rugam, acum în 1959, Hristos mijloceste pentru noi si "amesteca" cu rugaciunile noastre "meritele propriei Sale vieti de ascultare desavârsita. Aceasta tamâie parfumeaza rugaciunile noastre…Si Tatal îl asculta întotdeauna pe Fiul Sau". Comparati aceasta cu declaratia din "Întrebari din doctrina", pag. 381: "(Isus) se înfatiseaza înaintea lui Dumnezeu pentru noi… Dar aceasta nu în speranta de a obtine ceva pentru noi acum sau în viitor. Nu! El a obtinut-o deja pentru noi la cruce".
Retineti imaginea: Hristos se înfatiseaza înaintea Lui Dumnezeu pentru noi. El mijloceste, dar nu obtine nimic. Oare nu cunoaste El ceea ce are deja? Nu L-a informat nimeni ca nu mai are rost sa mijloceasca? El Însusi "nu spera "sa obtina ceva acum sau în viitor. Si totusi El mijloceste, si continua sa pledeze. Ce priveliste pentru îngeri! Si se pretinde ca aceasta ar fi o învatatura adventista! Aceasta este cartea aprobata de conducatorii adventisti si raspândita în toata lumea pentru a arata ce credem noi. Dumnezeu sa ne ierte! Cum putem noi sa stam înaintea lumii si sa convingem pe cineva ca noi credem într-un Salvator în stare sa mântuiasca, daca îl prezentam ca mijlocind fara rost înaintea Tatalui?
Dar, slava Domnului, aceasta nu este o doctrina adventista. Ascultati ce spune sora White, citata mai sus: " Hristos S-a pus garant pentru a mijloci în numele nostru, si Tatal Îl asculta întotdeauna pe Fiul Sau". Aceasta înseamna crestinism, si nu altceva. În aceste conditii, putem noi sa tacem? Sora White spune: "În ultimii patruzeci de ani fiecare faza a ereziei s-a napustit asupra noastra… în special în ce priveste slujirea lui Hristos în sanctuarul ceresc… Va mirati ca, atunci când vad începuturile unei lucrari care ameninta sa schimbe unii dintre stâlpii credintei noastre, am ceva de spus? Trebuie sa ascult ordinul: "Înfrunt-o!". Seria B, nr.2, pag. 58.
Si din nou: "Vrasmasul sufletelor a cautat sa insufle presupunerea ca o mare reforma urmeaza sa aiba loc printre adventistii de ziua a saptea si ca aceasta reforma consta în renuntarea la unele doctrine care constituie stâlpii credintei noastre, si angajarea într-un proces de reorganizare. Daca aceasta asa-zisa reforma ar avea loc, ce s-ar întâmpla? Principiile adevarului pe care Dumnezeu, în întelepciunea Sa, le-a dat bisericii ramasitei, ar fi distruse. Adevaruri fundamentale, care au sustinut lucrarea în ultimii cincizeci de ani , ar fi considerate erori. Ar fi instituita o noua organizatie. Cartile unei noi orânduiri ar fi scrise. Un sistem de filozofie intelectuala ar fi introdus… Nimic nu ar putea sta în calea noii miscari". Ibid. pag. 54,55.
"Vom tacea de frica sa nu le ranim sentimentele? Vom pastra tacerea de frica sa nu le stricam influenta, în timp ce suflete sunt înselate?…Mesajul meu este: Nu voi mai consimti sa asist fara a protesta la pervertirea adevarului". Ibid. pag. 9, 15
ÎNTÂLNIREA DIN DATA DE 1 MAI
Ma îndoiesc de faptul ca liderii adventisti erau pe deplin constienti de multiplele referinte din lucrarile sorei White cu privire la lucrarea de ispasire care se desfasoara în sanctuarul ceresc, de la 1844 încoace. Daca ar fi fost, cum ar fi putut îndrazni sa adopte pozitia pe care au luat-o în ce priveste problema sanctuarului? Aceasta idee îsi are suportul în aparenta surpriza a celor doi oameni care au vizitat arhivele si au afirmat ca, în cercetarile lor, au " "devenit brusc constienti de declaratiile sorei White care sugerau ca lucrarea de ispasire a lui Hristos se desfasoara acum în sanctuarul ceresc". Proces verbal, 1 mai 1957, pag. 1483. De ce au devenit ei brusc constienti? Descoperirea pare sa-i fi surprins. Folosind pluralul - declaratii - ei se refera la mai mult de o singura referinta. Nu stiu cât de multe au gasit ei. Eu am gasit saptesprezece, si mai sunt, cu siguranta, si altele. Si de ce folosesc ei cuvântul "sugereaza"? Sora White face mai mult decât sa sugereze. Ea face afirmatii hotarâte. Iata câteva dintre acestea:
"La sfârsitul celor 2300 de zile, în 1844, Hristos a intrat în locul prea sfânt din sanctuarul ceresc, pentru a încheia lucrarea de ispasire, în pregatirea revenirii Sale". Tragedia Veacurilor, pag. 422. "Hristos a sfârsit doar o parte a lucrarii Sale ca Mijlocitor pentru a începe o alta parte a acestei lucrari, si înca mijloceste cu sângele Sau înaintea Tatalui, în favoarea pacatosilor". Ibid. pag. 429.
continuare
