Scrisori Către Biserică - Scrisoarea 1
M. L. Andreason
Întruparea: A fost Isus scutit?
Cuvântul "întrupare" deriva din doua cuvinte latine "in" si "camis" care înseamna "în carne" , "în trup omenesc". Ca termen teologic, aceasta indica adoptarea formei si naturii umane de catre Isus, conceput ca Fiu al lui Dumnezeu. Ioan foloseste cuvântul "întrupare" in acest sens când spune "Astfel veti cunoaste Duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; si orice duh care nu marturiseste ca Isus Hristos a venit in trup nu este de la Dumnezeu..." (1Ioan 4. 2-3). Astfel, el face din credinta în întrupare un test al uceniciei, desi, fara îndoiala, aceasta înseamna mai mult decât simpla credinta în existenta istorica a lui Hristos.
Venirea pe lume a unei noi vieti - nasterea unui copilas - este în sine o minune. Infinit mai mult reprezinta întruparea a Însusi Fiului lui Dumnezeu. Ea va ramâne pentru totdeauna o taina dincolo de întelegerea omeneasca, dar ceea ce poate face oricine este sa o accepte ca parte a planului de mântuire care a fost descoperit treptat dupa caderea omului din Eden. Din motive pe care nu le putem patrunde pe deplin, Dumnezeu a permis aparitia pacatului. Totusi El a oferit un remediu. Acest remediu este ceea ce noi numim planul de mântuire si este marcat de întruparea, moartea si învierea Fiului lui Dumnezeu.
Nu putem concepe ca Dumnezeu n-a stiut cât avea sa-L coste creatiunea, si "sfatul pacii", care a hotarât în aceasta problema, trebuie sa fi inclus solutii pentru orice eveniment neprevazut. Pavel numea acest plan "întelepciunea tainica a lui Dumnezeu, acea întelepciune care a fost ascunsa si pe care Dumnezeu a rânduit-o mai dinainte de lumi, pentru slava noastra" (1 Cor. 2. 7 A.S.V.)
Expresia "înainte de lumi" înseamna înainte de crearea oricarui lucru. Deci, planul de mântuire nu a fost o solutie de ultim moment. El a fost "rânduit mai dinainte". Chiar când Lucifer a pacatuit, planul nu a fost descoperit în întregime, dar era "pastrat în taina din vremea vesniciei" (Romani 16.25 ARV). Pavel ne informeaza ca "prin descoperire dumnezeiasca am luat cunostinta de taina aceasta…taina lui Hristos, care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri în felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si prooroci ai lui Hristos prin Duhul." ( Efeseni 3.3-5 )
"SE CUVINE"
În epistola catre Evrei sunt doua expresii care ne intereseaza, si anume "se cuvine" din versetul 10 al capitolului 2 si "trebuie" din versetul 17 al aceluiasi capitol. Cuvântul grecesc pentru "se cuvine" este "prepo" si înseamna "corespunzator", "corect", "exact", "placut". Pavel, pe care-l consideram autorul epistolei catre Evrei, da dovada de mult curaj când îndrazneste sa-i atribuie motive lui Dumnezeu si declara ca este potrivit si drept pentru Dumnezeu sa-L faca pe Hristos "desavârsit prin suferinta"(Evrei 2:10). El considera ca "Îi este placut" lui Dumnezeu sa procedeze astfel; asta înseamna ca El aproba acest lucru. În presupunerile lui cu privire la Dumnezeu, îl putem asemana pe Pavel cu Avraam, care a fost si mai curajos. Fara sa înteleaga ce avea Dumnezeu de gând sa faca, Avraam Îl sfatuieste sa renunte la planul Sau. El spune: "Vei nimici oare pe cel bun împreuna cu cel rau?… Sa omori pe cel bun împreuna cu cel rau, asa ca cel bun sa aiba aceeasi soarta ca cel rau, departe de Tine asa ceva! Departe de Tine! Cel ce judeca tot pamântul nu va face oare dreptate?" (Geneza 18:23,25)
Moise încearca de asemenea sa-L mustre si sa-L învete pe Dumnezeu. Când poporul Israel danseaza în jurul vitelului de aur, Dumnezeu îi spune lui Moise: "Acum lasa-Ma; mânia Mea are sa se aprinda împotriva lor; si-i voi mistui.(Exod 32:10) Moise încearca sa-L linisteasca pe Dumnezeu si spune: "Doamne, pentru ce sa se aprinda mânia Ta împotriva poporului Tau? Întoarce-Te din iutimea mâniei Tale si lasa-Te de raul acesta, pe care vrei sa-l faci poporului Tau."(Exod 32:11,12) "Si Domnul S-a lasat de raul pe care spusese ca vrea sa-l faca poporului Sau."(versetul 14).
Putem observa usor ca, în acest episod interesant, Dumnezeu îl testeaza doar pe Avraam si-i ofera ocazia de a mijloci pentru oameni. Aceasta ne descopera dispozitia lui Dumnezeu de a discuta problemele cu sfintii Sai, si chiar cu cei care nu sunt sfinti. El adreseaza omenirii invitatia: "Veniti acum sa ne judecam"(Isaia 1:18). Dumnezeu este nerabdator sa comunice cu poporul Sau. Nici Avraam, nici Moise n-au fost mustrati pentru îndrazneala lor.
TREBUIE
Celalalt cuvânt asupra caruia dorim sa ne îndreptam atentia este "trebuie". Vorbind despre Hristos, Pavel spune: "În toate lucrurile a trebuit sa fie asemenea fratilor Sai, ca sa poata fi, în ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de încredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului."(Evrei 2:17). În timp ce "se cuvine" din versetul 10 este o expresie blânda, "trebuie" din versetul 17 (ophilo în greaca) este un cuvânt aspru si s-ar traduce ca "obligatoriu", "trebuie", "a avea ordin", "a fi obligat, îndatorat, dator". Pentru ca Hristos sa poata fi un mare preot milos si vrednic de încredere, Pavel spune ca trebuie ca El sa fie "în toate lucrurile asemenea fratilor Sai. Este obligatoriu. Este o datorie ce nu poate fi evitata. El nu poate realiza împacarea oamenilor cu Dumnezeu daca nu se aseaza în locul lor si nu devine asemenea lor în toate lucrurile. Nu are de ales. Este dator sa faca aceasta. Pâna nu va lupta cu aceleasi ispite ca si oamenii, nu va putea sa-i înteleaga. Cineva care n-a fost niciodata flamând, slabit sau bolnav, care nu a avut de înfruntat ispita, nu este în stare sa-i înteleaga deplin pe cei care trec prin astfel de necazuri.
Din acest motiv era necesar ca Hristos sa devina asemenea fratilor sai în toate lucrurile. Pentru a întelege slabiciunile noastre, trebuia sa fi fost El Însusi "cuprins de slabiciune" ( Evrei 4:15; 5:2 ). Astfel , când oamenii sufera, sufera si El în toate necazurile lor". (Isaia 63:9) Însusi Hristos marturiseste: "Nu M-am împotrivit si nu M-am tras înapoi. Mi-am dat spatele înaintea celor ce Ma loveau, si obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba: nu Mi-am ascuns fata de ocari si de scuipari."(Isaia 50:5,6) El "a luat asupra Lui neputintele noastre si a purtat bolile noastre"(Matei 8:17). Hristos nu S-a crutat pe Sine în nici un lucru. El nu a cerut sa fie scutit de nici o încercare sau suferinta omeneasca; si Dumnezeu nu L-a scutit.
Aceasta experienta era necesara pentru ca Hristos sa devina un mare preot milos. Acum, El poate sa-l înteleaga pe orice fiu al omului, pentru ca El cunoaste din proprie experienta foamea si bolile si slabiciunile si ispitele si supararile si necazurile si durerea si sentimentul despartirii de Dumnezeu. El a fost "ispitit în toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat"(Evrei 4:15). Faptul ca Hristos a fost partas la necazurile si slabiciunile oamenilor îl face sa fie un Mântuitor atât de întelegator.
A FOST ISUS SCUTIT?
Având în minte aceste reflectii, citim cu uimire si tristete afirmatia falsa din "Întrebari din doctrina" pag. 383 ca Hristos a fost "scutit de patimile mostenite si întinaciunile care-i afecteaza pe descendentii naturali ai lui Adam". Pentru a aprecia importanta acestei afirmatii este nevoie sa definim termenii "scutit" si "patimi".
Dictionarul College Standard defineste termenul "a scuti" prin "a elibera de o obligatie dificila, împovaratoare; a elibera, a absolvi de o restrictie sau povara". New World Dictionary, College Edition , da urmatoarea definitie: "a elibera, a scoate de sub incidenta unei reguli sau legi pe care ceilalti trebuie s-o respecte, care este obligatorie pentru ceilalti… implica eliberarea de niste obligatii sau cerinte legale, în special când ceilalti nu sunt scutiti de acestea."
Patima este definita ca: "la origine suferinta sau agonie… oricare din emotiile cum ar fi: ura, supararea, dragostea, teama, bucuria; agonia si suferintele lui Isus în timpul crucificarii sau în perioada ce a urmat ultimei cine. Patima implica de obicei o emotie puternica, epuizanta." "Patima" este un cuvânt cuprinzator. Daca la origine se referea la suparare, suferinta, agonie, nu se limiteaza la aceste întelesuri, nici doar la patimile carnii, ci include toate emotiile umane mentionate mai sus, cum sunt mânia, supararea, pofta sau mila. Acest cuvânt include, de fapt, toate ispitele care-l împing pe om la actiune. A-l tine pe un om departe de toate aceste emotii, a-l scuti de orice ispita, ar avea ca rezultat o creatura sub-umana, un fel de neom, un om-umbra, o nonentitate. Ispita este acea componenta a vietii care determina cladirea unui caracter, bun sau rau, în functie de modul în care omul reactioneaza în fata ei.
Daca Hristos a fost scutit de patimile omenesti, El a fost diferit de ceilalti oameni. Aceasta învatatura este tragica si în totala contradictie cu ceea ce au crezut si au sustinut întotdeauna adventistii de ziua a saptea.. Hristos a venit printre noi ca om, fara sa ceara favoruri si fara sa fi primit vreo consideratie speciala. El nu a primit de la Dumnezeu vreun ajutor care sa nu fi fost la îndemâna oricarui alt om. Aceasta a fost o conditie necesara pentru ca demonstratia Sa sa aiba valoare si lucrarea Sa sa fie acceptata. Cea mai mica abatere de la aceasta regula ar fi invalidat experimentul, ar fi anulat întelegerea, si ar fi lasat omenirea fara nici o speranta. De la început Satana L-a acuzat pe Dumnezeu ca este nedrept când pretinde oamenilor sa tina Legea si de doua ori nedrept când îi pedepseste pentru ca n-au facut ceva ce nu poate fi facut si nimeni n-a facut vreodata. El sustinea ca Dumnezeu trebuie sa demonstreze mai întâi ca Legea poate fi tinuta în conditiile carora le este supus omul.
Noe, Iov, Avraam, David, au fost oameni buni, dar n-au reusit sa atinga înaltul standard al lui Dumnezeu. "Toti au pacatuit" spune Pavel. (Romani 3:23) Dumnezeu nu a fost influentat de provocarea lui Satana; cu mult timp înainte, chiar din vesnicie, Dumnezeu hotarâse cursul actiunii Sale. Deci, când a sosit timpul, El a trimis pe Însusi Fiul Sau, într-o fire asemanatoare cu a pacatului, din pricina pacatului, osândind pacatul în firea pamânteasca (Romani 8:3). Hristos nu a acceptat pacatul în firea pamânteasca; El l-a condamnat, sustinând puterea si autoritatea Legii. Prin moartea Sa pe cruce, El a întarit mai departe Legea, suferind pedeapsa ceruta de încalcarea ei si confirmând legitimitatea acestei pedepse. Acum, el poate sa ierte pacatele fara a putea fi acuzat ca ignora Legea sau ca o da la o parte.
Când a devenit evident ca Dumnezeu intentioneaza sa-L trimita pe Fiul Sau si sa demonstreze prin El ca omul poate tine legea, Satana si-a dat seama ca urmeaza o criza si ca el trebuie sa-l învinga pe Hristos sau sa piara pentru vesnicie. Un lucru îl preocupa în mod deosebit. Va veni Hristos pe pamânt ca un om, cu limitele, slabiciunile si infirmitatile pe care omul le-a dobândit ca urmare a pacatului ? Daca da, Satana spera ca-L va putea înfrânge. Daca Dumnezeu L-ar fi scutit pe Isus de patimile care afecteaza pe descendentii lui Adam, el ar fi putut pretinde ca Dumnezeu nu joaca cinstit, ca testul nu este valid. În urmatoarele citate descoperim raspunsul lui Dumnezeu: "Dumnezeu a îngaduit ca Fiul Sau sa vina ca un prunc neajutorat, supus slabiciunilor omenesti. El I-a permis sa întâmpine pericolele vietii ca oricare suflet omenesc, sa lupte ca orice fiu al omului cu riscul înfrângerii si al pierderii vesnice". ( HLL p.49 )
"Multi sustin ca Hristos nu putea fi învins de ispita. Daca ar fi fost asa, El n-ar fi putut sa se aseze în locul lui Adam… Mântuitorul nostru a preluat umanitatea cu toate caracteristicile ei. El a îmbracat natura umana cu posibilitatea caderii în ispita". (p.117 )
"Ispita la care a fost supus Hristos era o teribila realitate. El a fost pus la proba având libertatea de a ceda ispitelor Satanei si de a compromite astfel planul lui Dumnezeu. De n-ar fi fost asa, daca n-ar fi existat posibilitatea ca El sa cada, n-ar fi putut fi ispitit în toate lucrurile asa cum este ispitita familia omeneasca". ( The Youth's Insructor 26 oct 1899 )
"Când Adam a fost asaltat de ispititor, nu era afectat de nici una din urmarile pacatului. El se afla în deplina putere a barbatiei posedând deplina vigoare a mintii si a trupului… Nu tot la fel era Isus când a mers în pustie pentru a-l înfrunta pe Satana. Timp de patru mii de ani rasa umana decazuse în ce priveste puterea fizica, mintala si morala; iar Hristos luase asupra Lui infirmitatile omenirii degenerate. Numai astfel putea sa-l salveze pe om din adâncimea degradarii sale". ( HLL pg.117 )
Hristos "L-a înfrânt în aceeasi natura asupra careia Satan obtinuse victoria. Vrasmasul a fost învins de Hristos. Putera divinitatii Mântuitorului a fost ascunsa. El a biruit ca om, bazându-se pe Dumnezeu pentru a primi putere. Acest lucru este privilegiul oricui". ( The Youth's Instructor 25 apr. 1901 )
"Am primit scrisori în care se afirma ca nu este posibil ca Hristos sa fi avut aceeasi fire ca si omul, pentru ca, daca ar fi avut-o, ar fi cazut la ispite similare. Daca Isus n-ar fi avut fire umana n-ar fi putut sa ne fie exemplu. Daca n-ar fi fost partas la firea noastra n-ar fi putut fi ispitit ca si noi. Daca n-ar fi fost posibil ca El sa cedeze ispitei n-ar putea fi ajutorul nostru. Este o realitate solemna faptul ca Hristos a venit sa lupte ca om, în numele omului. Ispitirea si biruinta Sa ne spun ca omenirea trebuie sa-I urmeze exemplul; omul trebuie sa devina partas al naturii divine." (Review and Herald 18 febr. 1890 )
"Hristos a purtat pacatele si infirmitatile rasei umane, asa cum erau la vremea când El a venit pe Pamânt pentru a salva omenirea… El a îmbracat natura umana si a purtat infirmitatile rasei degenerate. ( The Temptations of Christ pp. 30, 31)
Daca Hristos ar fi fost scutit de patimi, El nu ar fi fost capabil sa înteleaga si sa ajute omenirea. Într-adevar, trebuia neaparat ca El "sa fie în toate lucrurile asemenea fratilor Sai, ca sa poata fi un mare preot milos si vrednic de încredere…si pentru ca, în ceea ce a suferit, carnea (firea) a fost ispitita, poate sa vina în ajutorul celor ce sunt ispititi. (Evrei 2:17,18) Un Mântuitor care n-a fost ispitit niciodata, care nu a avut de luptat cu patimile, care niciodata n-a "înaltat rugaciuni si implorari cu strigate mari si cu lacrimi catre Cel care putea sa-L salveze de la moarte", care "desi era Fiu", totusi n-a învatat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, care a fost "scutit" tocmai de lucrurile pe care un adevarat Salvator trebuia sa le suporte: iata ce fel de Mântuitor ne ofera aceasta noua teologie. Nu de un astfel de Mântuitor am nevoie eu, si nici restul lumii.
Cineva care n-a luptat niciodata cu patima nu poate întelege puterea ei, nici nu poate simti bucuria de a o înfrânge. Daca Dumnezeu i-ar fi oferit lui Hristos favoruri speciale si "scutiri", L-ar fi descalificat pentru lucrarea pe care trebuia s-o faca. Nu exista o erezie mai periculoasa decât cea pe care o discutam acum. Ea îmi fura Mântuitorul pe care-L cunosteam si-L înlocuieste cu o personalitate slaba, pe care Dumnezeu nu o crede în stare sa reziste si sa înfrânga patimile pe care El le pretinde oamenilor sa le învinga. Desigur, este clar pentru toti ca nimeni nu poate sa pretinda ca el crede ceea ce este scris în "Marturii" si în acelasi timp sa creada aceasta noua teologie - ca Hristos ar fi fost scutit de patimile omenesti. Ori una, ori alta. Credinciosii sunt acum chemati sa decida. Ca sa poti accepta învatatura din "Întrebari din doctrina" trebuie sa renunti la credinta în darul pe care Dumnezeu l-a dat acestui popor.
PUTINA ISTORIE
Poate ca cititorul ar fi interesat sa afle cum au ajuns aceste noi doctrine sa fie acceptate de catre conducatori, sa fie incluse în "Întrebari din doctrina" si astfel sa li se confere statutul de "declaratie oficiala".
Problema naturii lui Hristos pe când era în trup este unul din stâlpii de temelie ai crestinismului. De aceasta doctrina atârna mântuirea omului. Apostolul Ioan o considera ca fiind hotarâtoare si spune: "Orice duh care marturiseste ca Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; si orice duh care nu marturiseste ca Isus Hristos a venit în trup, nu este de la Dumnezeu."(1 Ioan 4:2,3)
În ce fel de trup a venit Isus în lume? Repet un citat pe care l-am redat mai sus: "Hristos a luat asupra Lui infirmitatile unei omeniri degenerate. Numai astfel putea El sa-l salveze pe om din adâncimea degradarii sale"(HLL p. 117).
continuare
