Ce credeau pionierii adventişti
Joseph Bates: 1792-1872
Părinţii mei erau vechi membrii ai bisericii Congregaţionale, împreună cu toţi copiii lor şi sperau din toată inima că şi noi ne vom uni cu ei. Însă ei au adoptat în credinţa proprie câteva puncte pe care eu nu le pot pricepe. Voi oferi două exemple: felul în care botezau şi doctrina Trinităţii. Tatăl meu, care a fost diacon o lungă perioadă de timp, s-a străduit să mă convingă că punctele lor de doctrină erau corecte. .... În ceea ce priveşte trinitatea, am concluzionat că era o imposibilitate pentru mine să cred că Domnul Isus Hristos, Fiul Tatălui, era de asemenea Atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, una şi aceeaşi fiinţă. I-am spus tatălui meu: „Dacă mă poţi convinge că noi suntem una în acest sens, că tu eşti tatăl meu, iar eu sunt fiul tău; şi de asemenea că eu sunt tatăl tău şi tu fiul meu, atunci voi putea crede în trinitate.” (Joseph Bates, 1868, „Autobiografia Prezbiterului Joseph Bates”, pag.204) -
Încă un lucru: se face multă băşcălie de aceia dintre ai noştri care au trecut de partea celor de la „Shakers”. Eu spun că este ruşinos ceea ce au făcut, deoarece, în primul rând, ei au predicat atât de clar şi distinct apropiata revenire a Domnului nostru Isus Hristos personal pentru a-Şi aduna sfinţii – iar apoi, mergând la „Shakers”, susţin că El a venit spiritual în Mama lor, Ann Lee, cu mai bine de şaptezeci de ani în urmă. Aceasta, fără îndoială, se datorează învăţăturilor şi credinţei lor anterioare în doctrina numită „trinitatea”...
Noi credem că Petru şi Stăpânul său au lămurit o dată pentru totdeuna această chestiune din Matei 16:13-19; iar eu nu înţeleg de ce Daniel şi Ioan au afirmat explicit că Hristos este Fiul, nicidecum Dumnezeu Tatăl. Cum şi-ar fi explicat Daniel propria viziune din capitolul şapte, dacă „Hristos era Dumnezeu”? El vede pe Unul „ca Fiul omului (şi nu o altă persoană), căruia I s-a dat Domnia, şi Slava, şi o împărăţie, alături de Cel Îmbătrânit de Zile. Mai târziu, Ioan îl descrie pe Unul stând pe un tron şi având o carte în mâna dreaptă, şi apoi Îl vede pe Isus, deosebit de Acesta, venind spre tron, şi luând cartea din mâna Celui ce stătea pe el. Acum, dacă ar posibil ca aceste două persoane total diferite să apară într-o singură persoană, atunci aş putea crede că Dumnezeu a murit şi a fost îngropat în locul lui Isus, şi că Pavel a greşit când a spus: „Acum, Dumnezeul păcii care a adus înapoi dintre cei morţi pe Domnul nostru Isus Hristos, marele Păstor al oilor” etc.; precum şi că Isus nu a vrut să spună că El a venit de la Dumnezeu şi că merge la Dumnezeu, când a afirmat aceasta, etc.; şi mult mai multe, dacă este nevoie, pentru a demonstra completa absurditate a unei asemenea credinţe. (o scrisoare scrisă de Joseph Bates către William Miller, 1848, „Experienţa Trecută şi Prezentă”, pag. 187)
W.W. Prescott
După cum Hristos a fost născut de două ori, o dată în eternitate, Singurul născut al Tatălui, şi încă odată aici în carne, unind astfel divinul cu umanul în această a doua naştere, tot aşa şi noi, care am fost născuţi o dată deja în carne, trebuie să avem a doua naştere, fiind născuţi din nou din Duhul, pentru ca experienţa noastră să fie aceeaşi, omenescul şi divinul unindu-se pe viaţă (W.W. Prescott, 14 aprilie 1896, R&H, pag.232).
Merritt E. Cornell: 1827-1893
Protestanţii şi catolicii sunt atât de uniţi în simţăminte, încât nu este dificil de conceput cum vor face protestanţii un chip Fiarei. Masele protestante cred împreună cu catolicii în trinitate, nemurirea sufletului, starea de conştienţă a celor morţi, răsplata şi pedeapsa la moarte, tortura veşnică a celor răi, moştenirea sfinţilor dincolo de ceruri, botezul prin stropire, şi DUMINICA PĂGÂNĂ în locul Sabatului; toate acestea sunt contrare spiritului şi a literei Noului Testament. Evident că între mamă şi fiice există o izbitoare asemănare familială. (M.E.Cornell, 1858, „Facts For The Times”, pag.76).
Cine sunt mormonii?
Uneori opozanţii noştri, ajungând în postura de a nu mai avea ce să adauge propriei argumentaţii, strigă în consecinţă: sunteţi mormoni! Ei nu pot demonstra că vederile noastre asupra darurilor spirituale sunt nescripturistice, sau lipsite de raţiune, însă, datorită faptului că mormonii pretind a avea aceste daruri, ei gândesc că au un prilej deosebit de a stârni prejudecăţi împotriva noastră, numindu-ne „mormoni”. Dar această acuzaţie îşi pierde toată puterea când ne gândim că credinţa în darurile spirituale nu este specifică mormonilor. Cei mai învăţaţi şi devotaţi oameni din sectele protestante au pretins acelaşi lucru atât în teorie cât şi în practică (vezi lucrarea „Puteri Miraculoase”, publicată de Review Office). Adevărul este că noi nu credem la fel ca mormonii în nici un punct care le este specific. Dar dacă a fi de acord cu mormonii în punctele de bază ale credinţei lor, face pe cineva vrednic de a le purta numele, atunci chiar bisericile ortodoxe de astăzi sunt pline de mormoni.
Crezul Mormon învaţă doctrina Trinităţii. „Că Hristos era Dumnezeul, Tatăl tuturor lucrurilor.” Biblia Mormonă, Cartea lui Mosia, par.5 „Iată! Eu sunt Isus Hristos. Eu sunt Tatăl şi Fiul.” Cartea lui Estera, cap.1, par.3 „Este Fiul lui Dumnezeu chiar Tatăl veşnic? Da, este chiar Tatăl veşnic.” Cartea lui Alma, cap.8, par.7
Ei cred într-un Dumnezeu imaterial. „Obiectul veneraţiei şi închinării noastre este adevăr, lumină şi dragoste , acestea sunt aceleaşi în toate lumile; şi după cum acestea Îl constituie pe Dumnezeu, El este Acelaşi în toate lumile; oriunde găseşti plinătatea înţelepciunii, a cunoaşterii, a adevărului, a bunătăţii, a dragostei şi a altor calităţi asemănătoare, acolo Îl găseşti pe Dumnezeu în toată slava, puterea şi maiestatea Sa – drept pentru care, dacă venerează aceste calităţi, Îl venerezi pe Dumnezeu.” Profetul Mormon, pag.24,25).
Ideea potrivit căreia Hristos este chiar veşnicul Dumnezeu sau că Dumnezeu este imaterial, fără trup, membre sau sentimente este o învăţătură din crezul majorităţii bisericilor.
Mormonii serbează duminica păgână, ceea ce fac şi protestanţii în general. Dar de ce se merge mai departe? Nu există în lumea asta o categorie religioasă de oameni care să se deosebească mai evident de mormoni atât în teorie cât şi în practică, aşa cum sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea. Cei ce ne acuză ca fiind „mormoni”, cad de acord cu ei în zece puncte iar noi într-unul. De aceea tragem concluzia că aceste persoane pur şi simplu au încurcat grupările şi au ridicat o acuzaţie care li se aplică numai lor, pentru a crea un prejudiciu unei alte categorii căreia nu i se aplică. (M.E.Cormell, 7 aprilie 1863, R&H, vol.21, pag.149, par.5-16)
Investigare Scripturală
În timp ce eram la „West Union”, am observat că doctrina mortalităţii omului a produs o mare tulburare printre oameni. Într-o discuţie purtată cu prezbiterul R. Swearagen (metodist) asupra naturii omului, adevărul a strălucit mai puternic pentru curăţirea celor ce-l primesc.
Întrebare: Învaţă Scripturile că omul posedă un principiu conştient, nemuritor?
Răspuns: Chestiunea a fost discutată timp de şapte seri în faţa judecătorului McClintock, ca moderator. Această investigare a determinat vânzarea cărţilor şi broşurilor, şi am gândit că rezultatul era tot atât de bun ca şi discuţiile în general. Fraţii au gândit că am putea evita aceste discuţii numai cu riscul pierderii cauzei, fiindcă am fi părut că ne temem de a întâlni opoziţia lor. Deoarece un raport complet ar putea fi plictisitor, voi oferi o selecţie scurtă din multele poziţii şi argumente...
Swearagen: Hristos Şi-a dat sufletul, nu numai suflarea. El spune: „Am puterea de a-Mi da viaţa, şi am puterea de a o lua din nou.” Ceva era conştient pentru a lua din nou viaţa.
Răspuns: Sufletul Său a constituit jertfa. „Şi-a dat sufletul la moarte.” Isaia 53:10-12. Jertfa trebuia să moară. Fiul putea să-şi ia înapoi viaţa doar atunci când i-a dat-o Tatăl . „Am mărturisit cu privire la Dumnezeu că a înviat pe Hristos.” 1 Corinteni 15:15. „Pe care Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I durerile morţii”. Fapte 2;24. „Căci nu vei lăsa sufletul Meu locuinţei morţilor („hades” sau mormânt) şi nici nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.” Vers.27
Swearagen: Vedeţi, el nu este mulţumit doar să spună că sufletul omului moare împreună cu trupul său, ci merge mai departe în această blasfemie şi spune: „Sufletul lui Hristos a murit” – că divinitatea a murit! El chiar ucide o parte din Dumnezeu! Ce blasfemie îngrozitoare!
Răspuns: Dacă ar fi blasfemie a spune că Fiul lui Dumnezeu a murit, o şi mai mare blasfemie descoperim în „Disciplina Metodistă”...
Însă ceea ce este cel mai grav, este că această acuzaţie se aduce Bibliei. În Ioan 1:2,14 învăţăm că „Cuvântul” care „era la început cu Dumnezeu”, „s-a făcut trup.” Iar în Evrei 1:2,3, Fiul lui Dumnezeu, care era „întipărirea Fiinţei Lui”, „a curăţat păcatele noastre”. Ceea ce se numeşte „oglindirea slavei” lui Dumnezeu, a fost sacrificiul, şi bineînţeles că trebuia să moară.
În Filipeni 2:5-8: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”.
Nu găsim exprimat nimic mai clar în Scriptură decât că Acela care a venit din cer este Cel care a murit; că „Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” în vederea suferinţei morţii, chiar a fost „omorât în trup”. Evrei 2:9, 1 Petru 3:18. „Şi-a dat sufletul la moarte”. Isaia 53:12.
Dacă Hristos a murit, suflet şi trup, şi a fost înviat, suflet şi trup, atunci omul va fi înviat din morţi suflet şi trup, căci Hristos, în înălţarea Sa, a simbolizat primele roade (sau mostra) a celor ce au adormit. 1 Corinteni 15:20.
Dacă, aşa cum spunea Clarke, „Logosul veşnic” a „suferit şi murit”, este o nebunie să vorbiţi despre o parte din om care nu este supusă morţii. O asemenea afirmaţie sună mai degrabă ca ecoul minciunii bătrânului şarpe: „Nu veţi muri.” (M.E.Cormell, 23 decembrie 1862, R&H, vol.21, no.4, pag.25,26).
