Folosirea Spiritului Profetic în prezentarea Bibliei şi a Istoriei

 Stenogramă publicată în revista SPECTRUM, VOL. 10, NR.1 (MAI 1979), pag. 27-44.

 1 August, 1919

W.E. Howell: (moderator) Subiectul pentru această oră, aşa cum a fost planificat, este o continuare a temei spiritului profeţiei şi, legat de aceasta, subiectul inspiraţiei, precum şi inspiraţia Bibliei. Pentru această oră nu se are vedere prezentarea unui discurs formal, care să ocupe tot timpul; fratele Daniells va conduce discuţia; iar el şi-a exprimat dorinţa de a avea o masă rotundă în care să studiem împreună subiectul.

A.G. Daniells: Frate moderator, cred că între noi există o neînţelegere. Ieri, am protestat împotriva abordării unui subiect atât de dificil în aceste circumstanţe, şi mi l-am scos din minte gândindu-mă la o altă metodă, aceea a pregătirii pastorale, precum şi la o discuţie viitoare pe tema dinaintea noastră. Nu m-aş simţi liber, în aceste circumstanţe, să ţin o cuvântare pe acest subiect, aşa cum am înţeles că s-ar fi aşteptat.

După cum ştiţi, există două înţelegeri pe care le susţin învăţaţii referitor la inspiraţia verbală a Bibliei. Puteţi citi despre părerile lor în cărţile publicate. Unul dintre ei - învăţat, devotat, serios, un credincios al Bibliei în orice sens al cuvântului – crede că adevărul le-a fost revelat scriitorilor, iar lor li s-a permis să prezinte acest adevăr în cel mai bun mod posibil. Un altul – la fel de învăţat, pios şi serios în credinţa sa – crede că revelaţia a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, că însăşi cuvintele au fost oferite – că fiecare cuvânt din original, aşa cum a fost scris de profeţi, începând de la Moise şi până la Maleahi, le-a fost dat de Domnul. Aceşti oameni diferă, şi diferă sincer şi onest; şi ei au urmaşi printre noi, chiar şi aici la această conferinţă.

Iar eu nu văd nici un câştig din partea unei persoane aflate în poziţia mea, cu înţelegerea acestor lucruri, să încerce să dovedească ceva. Eu nu doresc să fac aşa ceva. Cred că, oricum, toţi vom rămâne la aceleaşi opinii pe care le avem acum; aşa că vă rog să-mi îngăduiţi să refuz această parte a subiectului, şi să intru direct în chestiunea următoare pe care o avem de studiat. Mă simt mult mai acasă în ea, fiindcă în toţi aceşti ani, de când a apărut controversa la Battle Creek, am fost strâns legat de această chestiune a Mărturiilor. Am întâlnit tot felul de nedumeriri, chiar şi pe cea mai de seamă, şi am avut de-a face cu ele în instituţiile pastorale şi am vorbit despre ele iar şi iar până când am ajuns cu totul familiarizat cu ele. Nu ştiu să fi rămas ceva legat de acest subiect pe care să nu-l fi auzit deja de la cei care au plecat dintre noi. Aş dori să aud mai departe întrebări şi discuţii, dacă aceasta este şi dorinţa voastră.

W.E. Howell: N-aş vrea ca fratele Daniells să creadă că ne-a dezamăgit în vreun fel în această dimineaţă; dacă înţeleg corect dorinţa profesorilor, nu s-a dorit o discuţie a aspectelor tehnice legate de inspiraţia verbală a Bibliei, ci mai degrabă s-a dorit ca el să ne ofere mai multe informaţii despre inspiraţia spiritului profeţiei şi legătura cu Biblia. N-am nimic altceva de adăugat în această direcţie, decât că, din moment ce profesorii şi-au exprimat dorinţa faţă de mine, am considerat că este bine să avem în vedere aceste  chestiuni, în special cel al folosirii scrierilor nepublicate, scrisori, discursuri etc., în lumina discuţiilor avute ieri. Sora White însăşi spunea că, dacă dorim să ştim ce spune spiritul profeţiei într-o privinţă, ar trebui să citim scrierile ei publicate. Aceasta este o întrebare pe care cred că profesorii o au în minte, frate Daniells.

F.M. Wilcox: M-am bucurat foarte mult de aceste discuţii. M-am bucurat în seara din săptămâna trecută când s-a avut în vedere spiritul profeţiei. M-am bucurat mult de discursul pe care l-a prezentat fratele Daniells pe această temă, şi cred că opinia pe care a susţinut-o este în deplină armonie cu propria mea opinie. Ştiu de mai mulţi ani despre modul în care scrierile sorei White sunt adunate şi compilate în cărţi. Niciodată n-am crezut în inspiraţia verbală a Mărturiilor. Totuşi, trebuie să spun că miercuri seara, şi de atunci încoace, s-au făcut unele remarci fără o precauţie potrivită, şi mă întreb ce efect vor avea acele declaraţii şi poziţii în câmp. Ştiu că există multă frământare în jurul Takoma Park-ului despre poziţiile care au fost luate aici, şi va fi o situaţie asemănătoare şi în câmp. Aşa cum a sugerat ieri fratele Wakeham, cred că noi trebuie să lucrăm într-un mod foarte atent, şi mă tem enorm că aş putea vedea răspândindu-se o infuenţă în întregul câmp, şi în şcolile noastre, că Mărturiile au fost desconsiderate. Există o mare primejdie de reacţie, şi sunt îngrijorat.

Am auzit ridicându-se întrebări care au lăsat în mintea mea impresia că, dacă aceleaşi întrebări se vor pune în clasele noastre atunci când vom reveni în şcoli, vom avea mari dificultăţi. Cred că există multe chestiuni pe care ar trebui să le ţinem departe şi să nu le discutăm. Eu nu sunt un profesor într-o şcoală cu un număr mare de elevi tineri; dar nu pot concepe că este necesar să răspundem la orice întrebare care ne este pusă de către elevi sau alţii, ori să ajungem într-un loc unde vom lua o poziţie care va slăbi credinţa. Cred că Mărturiile Duhului lui Dumnezeu sunt o mare bogăţie pentru această denominaţiune, şi cred că, dacă stricăm credinţa în ele, vom strica încrederea în însăşi temelia lucrării noastre. Trebuie să spun că privesc cu multă preocupare influenţa care se va răspândi din această întâlnire, şi din aspectele pe care le-am văzut ridicate aici. Şi, până când aceste chestiuni nu pot fi tratate cu multă dipolmaţie, cred că vom avea necazuri serioase. Sper că Domnul ne va da înţelepciune astfel încât să ştim ce să spunem şi ce să facem, când vom întâmpina aceste lucruri în viitor.

C.L. Benson: Şi eu am simţit aceeaşi procupare; întrebarea care s-a născut în mintea mea merge puţin mai departe decât a fost discutat aici; şi cred că reprezintă un pas logic. Iată despre ce e vorba: Dacă există o asemenea nesiguranţă cu privire la poziţia noastră istorică, şi dacă Mărturiile nu trebuie folosite ca o sursă pentru a susţine poziţiile noastre istorice, şi dacă acelaşi lucru este valabil în privinţa interpretării teologice a textelor, atunci, cum vom putea aşeza încredere în direcţia pe care ni le dau ele în privinţa problemelor educaţionale, a şcolilor noastre medicale şi chiar a organizaţiei noastre denominaţionale? Dacă există conducere spirituală clară în aceste aspecte, atunci cum putem da deoparte Mărturiile sau o parte din ele când ajungem la chestiunile profetice sau istorice ale mesajului? Să aşezăm aceste lucruri pe baza lucrării de cercetare? Aceasta este întrebarea din mintea mea şi sunt sigur că ea se află şi în mintea altora.

Waldorf: Aceasta este şi în mintea mea. De aceea am amintit ilustraţia din această dimineaţă cu cele trei râuri: istoria, spiritul profeţiei şi Biblia.

J.N. Anderson: Am crezut când am definit tema de ieri, că întrebarea principală este: cum ar trebui să prezentăm subiectul acesta atunci când vom sta în faţa elevilor noştri? Cred că am ajuns la opinia unanimă în această privinţă şi suntem destul de uniţi, aş putea spune, în privinţa poziţiei pe care o ocupă Mărturiile – autoritatea lor şi relaţia lor cu Biblia etc. – dar întrebarea din mintea mea, şi din mintea altora, de asemenea cred, este: ce vom face noi, ca profesori, când vom sta în faţa claselor noastre, şi vor apărea unele întrebări istorice, aşa cum s-a amintit aici, chestiuni în care am decis că scrierile sorei White nu sunt autoritate finală? Noi spunem că sunt multe fapte istorice pe care trebuie să le stabilească istoricii şi că sora White niciodată n-a pretins a fi autoritatea finală în chestiunile istorice care apar în scrierile ei. Suntem în siguranţă să le spunem elevilor asta? Sau trebuie să le ţinem în suspensie?

Putem noi ţine ascunse acele lucruri despre care suntem absolut siguri şi despre care mulţi fraţi le cred ca şi noi? Le putem ţine ascunse aceste lucruri, şi să rămânem cinstiţi faţă de noi înşine? Mai mult, suntem noi în siguranţă făcând aşa? Este bine să-i lăsăm pe fraţii noştri să meargă înainte cu credinţa în inspiraţia verbală a Mărturiilor? În timp ce facem asta, nu ne pregătim singuri de o criză care va fi foarte serioasă într-o bună zi? Ceea ce mi se pare mie că este cel mai bun lucru de făcut, este să-i educăm foarte atent pe oameni să înţeleagă unde ar trebui să stăm pentru a fi protestanţi consecvenţi, pentru a fi consecvenţi cu Mărturiile însele, şi pentru a fi consecvenţi cu ceea ce ştim că ar trebui să facem, ca oameni inteligenţi, după cum am decis în aceste întâlniri.

Desigur, acestea nu sunt probleme aşa de mari, fiindcă eu n-am predat în felul acesta. Totuşi, într-o zi, ele vor apărea în clasa mea. Însă personal nu sunt îngrijorat. Sunt mai preocupat de credinţa pe care o au tinerii şi tinerele care vin în şcolile noastre. Ei trebuie să fie liderii noştri, şi cred că acestea sunt zilele când lor trebuie să li se dea cea mai bună temelie pe care le-o putem da. Noi trebuie să le dăm cele mai sincere şi oneste convingeri pe care le avem în propriile noastre inimi.

Vorbesc cu emoţie fiindcă este convingerea mea că în acest loc trebuie făcut ceva – aici se poate face ceva – să ne protejăm poporul, să-l educăm şi să-l aducem înapoi, şi să-l convingem să stea pe singura temelie care ne poate oferi siguranţă în timp ce avansăm şi progresăm.

C.L. Taylor: În legătură cu inspiraţia verbală a Mărturiilor, aş dori să spun că am auzit aici despre aceasta într-o singură zi mai multe decât am auzit în întreaga mea viaţă. Cred că am făcut un munte întreg de dificultăţi cu care va trebui să ne luptăm. Personal nu cred că poporul nostru crede, în general, în inspiraţia verbală a Mărturiilor. Cred că, în general, idea pe care o au oamenii este că Mărturiile sunt scrierile unei surori care a primit lumină de la Dumnezeu. Cât despre inspiraţia verbală, cred că ei au o părere foarte vagă. Cred că ei consideră că într-un anumit fel, Dumnezeu i-a dat lumină, şi că ea a scris-o, fără ca ei să ştie ce înseamnă inspiraţie verbală.

Dar eu văd, într-adevăr, o mare dificultate în chestiunea ridicată de profesorul Benson, anume, că dacă trebuie să dăm deoparte ce a spus sora White ca interpretare istorică, pe care o putem numi filozofia istoriei, fiind incert, şi de asemenea, dăm deoparte ca neconcludentă prezentarea Scripturii, singura concluzie naturală pentru mine, şi probabil pentru o mare parte de alte persoane, ar fi aceea că aceeaşi autoritate este neconcludentă cu privire la organizaţie, cu privire la panteism şi orice alt subiect pe care l-a tratat ea vreodată; că ea poate a spus adevărul, dar este mai bine ca noi să ne extragem datele istorice de unde putem ca să vedem dacă a spus adevărul sau nu. Aceasta aş vrea să aud discutându-se. Nu cred că vom putea ajunge la rădăcina lucrurilor până când nu răspundem la întrebarea profesorului Benson.

A.G. Daniells: Putem reţine câteva puncte prezentate şi să continuăm? Să luăm în considerare inspiraţia verbală. Şi eu cred ce a spus fratele Taylor, anume, că cei mai mulţi dintre ai noştri nici nu-şi pun problema. Nu este discutată. Ei n-o înţeleg şi nu înţeleg nici aspectele tehnice ale inspiraţie Bibliei. Iar puterea Bibliei şi autoritatea ei asupra neamului omenesc nu depind de un punct tehnic cât depind de credinţa în ea, fie că este vorba de inspiraţie verbală sau nu. Cei care au poziţii contrare au aceeaşi credinţă în Biblie. Eu n-aş îngădui unei persoane care crede în inspiraţia verbală a Bibliei să-mi deprecieze credinţa mea în Biblie doar fiindcă eu nu am aceeaşi părere cu a lui. N-aş accepta asta nici un moment. Îmi păstrez propria credinţă în ea, ştiu că am suficientă credinţă în ea pentru a primi iertare pentru păcatele mele şi pentru a umbla cu Domnul meu, şi pentru a spera la ceruri. Ştiu asta, iar un om care are o părere diferită, n-are de ce să-mi deprecieze credinţa fiindcă nu consimt la aceeaşi idee cu a lui. Eu însumi nu depreciez credinţa altuia sau starea lui faţă de Dumnezeu doar fiindcă el are o altă părere. Cred că putem argumenta în privinţa inspiraţiei Bibliei – aş spune până la ziua judecăţii – până la sfârşit, şi tot nu vom ajunge la aceeaşi părere, dar toţi au aceeaşi încredere în ea, şi au aceeaşi experienţă, şi toţi ajung în final în acelaşi loc.

Dar acum în legătură cu Mărturiile: cred că se poate face mai mult rău cu pretenţia inspiraţiei verbale a Mărturiilor decât se poate face cu Biblia. Dacă vă întrebaţi de logica ei, îmi trebuie ceva timp ca s-o explic, şi probabil că n-aş reuşi să mulţumesc pe oricine; dar dacă vă întrebaţi de aspectele practice, vă pot da o mulţime de exemple.

F.M. Wilcox: Fiindcă noi ştim cum au fost concepute Mărturiile, dar nu ştim nimic despre Biblie.

A.G. Daniells: Da, acesta este un motiv. Noi ştim într-adevăr, şi n-are nici un rost ca cineva să se ridice şi să vorbească despre inspiraţia verbală a Mărturiilor, fiindcă oricine a văzut vreodată cum s-a făcut lucrarea ştie mai bine, şi ca atare putem foarte bine să ne dezicem de aşa ceva.

M.E. Kern: Eu nu sunt chiar aşa de sigur despre faptul că toţi suntem de acord în această privinţă. Eu am sosit aici ieri, pentru a participa la Conferinţă, şi am auzit aceeaşi persoană spunând în acelaşi timp că noi nu putem depinde de datele istorice din spiritul profeţiei, şi apoi pretinzând că are încredere absolută în spiritul profeţiei şi în Mărturii. Iar apoi, puţin mai târziu, spunând din nou că ar mai fi şi altceva cu care n-ar fi de acord. De exemplu, a fost menţionată mărturia clară împotriva folosirii untului, şi el ne-a explicat că sunt excepţii de la aceasta. Mai târziu el a spus din nou: „Am încredere totală în inspiraţia spiritului profeţiei”. Întrebarea este: Care este natura inspiraţiei? Cum putem să ştim, să credem şi să simţim - că există o inconsistenţă aici, ceva care nu este în regulă – şi totuşi să credem că spiritul profeţiei este inspirat? Aţi prins idea?

 A.G. Daniells: Da, am înţeles întrebarea foarte bine!

 M.E. Kern: Aceasta este dificultatea pe care o avem de explicat acestui popor tânăr. Poate că noi înşine avem încredere, dar este greu să-i faci şi pe alţii să creadă dacă ne exprimăm aceste idei liberale. Aşa se înţelege cum unii au avantajul acestei concepţii liberale şi mănâncă la fiecare masă carne, spunând că acea parte a Mărturiilor nu este demnă de încredere.

 Întrebare: Poate face acelaşi lucru dacă crede în inspiraţia verbală?

 M.E. Kern: Nu fără dificultăţi. Dacă el crede că fiecare cuvânt a fost inspirat, el nu mai poate sta la masă ca să mănânce carne.

 A.G. Daniells: Dar eu i-am văzut făcând exact aşa.

 M.E. Kern: Însă nu cu conştiinciozitate. Dacă el ar crede că fiecare cuvânt a fost inspirat, n-ar putea mânca liniştit acea bucată de carne.

 A.G. Daniells: Dar eu i-am văzut făcând exact aşa.

 M.E. Kern: Nu fără dificultăţi. Dar acum luaţi un om care cercetează Scripturile şi citeşte Ebraică şi Greacă şi apoi merge şi le spune oamenilor: dacă aţi înţelege limba greacă n-aţi lua acel înţeles din Biblie; ori, dacă sora White ar fi înţeles limba greacă, n-ar fi spus acel lucru. Un asemenea om poate obţine o serie de îngăduinţe din concepţia sa liberală. Acum, întrebarea din mintea mea este aceasta: în însăşi natura inspiraţiei, nu există şi un element uman, fiindcă Dumnezeu trebuie să vorbească prin instrumente omeneşti? Putem noi, fie în Biblie fie în Mărturii, să ne jucăm cu un cuvânt şi să dăm deoparte legea şi să legăm conştiinţa unui om de un cuvânt în locul unei viziuni generale a orizontului de interpretare? Eu nu cred că un om poate crede în inspiraţia spiritului profeţiei şi totuşi să nu creadă că vegetarianismul este dieta pentru omenire. Eu nu pot înţelege cum a fost scrisă această măturie pentru indivizi şi sunt excepţii de la aceasta, şi cum de sora White, în slăbiciunea ei omenească, poate face o greşeală în prezentarea unui adevăr şi totuşi să nu distrugă inspiraţia spiritului profeţiei; dar întrebarea este: cum să prezentăm aceste chestiuni poporului? Fratele Taylor poate nu vede nici o dificultate, dar eu văd o mulţime de dificultăţi, nu doar în lucrarea cu elevii noştri dar şi cu poporul nostru în general.

 A.G. Daniells: În privinţa inspiraţiei verbale?

 M.E. Kern: Întrebarea fratelui Benson este la subiect. Noi am avut aici un Consiliu în urmă cu câteva săptămâni şi am stabilit câteva principii destul de zdravene pentru educaţie şi câteva aspecte tehnice de-ale educaţiei, şi ne-am bazat concluziile şi autoritatea pe spiritul profeţiei, aşa cum au fost scrise. Acum am ajuns la aceste chestiuni istorice şi spunem: „Ei bine, sora White a greşit în această privinţă, şi va trebui revizuită”. Cei care nu vor fi de acord cu ce am făcut noi la acel Conciliu educaţional pot spune: „E posibil ca sora White să fi greşit în privinţa influenţei

                                                                                           continuare