Folosirea Spiritului Profetic în prezentarea Bibliei şi a Istoriei

Stenogramă publicată în revista SPECTRUM, VOL. 10, NR.1 (MAI 1979),
pag. 27-44.

30 Iulie 1919

 

W.E. Howell: Subiectul programat din ora aceasta este „Folosirea Spiritului Profetic în prezentarea Bibliei şi a Istoriei”. Fratele Daniells se află împreună cu noi în această dimineaţă şi sunt sigur că ocazia de a discuta despre aceast subiect va fi mult apreciată.

A.G. Daniells: Mi-am tot frământat mintea cu privire la modul cel mai potrivit de a aborda acest subiect. Ar fi atât de multe de spus referitor la el încât ulterior mi-aş reproşa că am lăsat pe dinafară exact ceea ce v-ar fi fost cel mai important; aşa că, în final, am hotărât să purtăm o discuţie deschisă, o masă rotundă. Prefer să fiu întrebat şi să încerc să răspund la chestiunile care vă interesează cel mai mult. S-ar putea să nu mai am ocazia de a vă vorbi aici, iar voi, probabil, nu veţi mai avea alt timp la dispoziţie, aşa că mi-ar plăcea să folosim cât mai eficient această oră. Vă voi prezenta foarte pe scurt una sau două aspecte, pentru a începe de undeva, iar apoi veţi putea pune întrebări.

În primul rând doresc să afirm din nou ceea ce am spus cu câteva seri în urmă despre acest subiect, - că n-aş vrea să spun nici un cuvânt care să distrugă încrederea poporului în acest dar. Nu vreau să produc îndoieli. Nu doresc în nici un fel să subestimez valoarea scrierilor spiritului profeţiei. În ce mă priveşte, n-am nici un dubiu. Nu ştiu dacă toţi pot spune aceasta, dar eu o pot spune cu toată sinceritatea. În timpul celor cincizeci de ani de lucrare am avut nedumeriri. Am găsit lucruri similare cu acelea pe care Petru, referindu-se la scrierile lui Pavel, le-a numit „lucruri grele de înţeles”. Ştiţi că Petru a spus asta, iar eu am avut parte de mărturii care au venit la mine dar pe care nu le-am înţeles. Poate părea surprinzător ca un om să spună aşa ceva, nu-i aşa? Dar acesta este punctul la care se referă apoape toţi scepticii care au plecat dintre noi – fiindcă au primit o mărturie pe care n-au putut-o înţelege şi crede. Eu n-am putut să le înţeleg atunci, dar timpul m-a ajutat să le înţeleg; şi am ajuns la concluzia că noi nu vedem lucrurile din perspectiva Domnului, şi nici nu ştim despre noi înşine tot atât de multe câte ştie Domnul şi că, de aceea, atunci când El ne descoperă lucruri pe care noi nu le înţelegem, este din cauză că El ştie mai multe despre noi, despre tendinţele şi primejdiile noastre decât ştim noi înşine.

Prima mărturie pe care am primit-o, şi care m-a aruncat în confuzie, a fost aceea care m-a acuzat foarte grav de „o tendinţă de a-mi domina fraţii în chestiunile administrative”, neacordându-le libertatea de gândire. N-am înţeles această mărturie. Nu mi se părea că este aşa. I-am întrebat pe unii dintre cei mai buni prieteni şi ei mi-au spus că niciodată n-au simţit aşa ceva; din această cauză am intrat în şi mai mari nedumeriri. Nici măcar unii dintre membrii Comitetului n-au observat aşa ceva. Ce trebuia să fac? Acestea nu erau cele mai potrivite persoane de la care să obţin informaţii. Curând am descoperit că erau şi persoane care credeau că mesajul era corect. În decursul unui an am observat o tendinţă puternică, crescută sub o oboseală şi lehamite amară, care mă determina să fiu exact aşa; ca urmare am luat mesajul şi l-am recitit, cu rugăciune, şi am recunoscut ca fiind de la Domnul, şi de atunci mă lupt să rezist spiritului de dominaţie, pentru că eu cred că acesta este cel mai îngrozitor lucru pentru un om din conducere: să înceapă să domnească asupra celor care nu sunt în funcţie; dar asta este în natura umană. Probabil că aţi auzit gluma cu muncitorul care a ajuns într-o poziţie de conducere. A doua zi a ieşit din birou şi l-a strigat pe unul dintre muncitori:

„Timothy O’Brien, vino aici!”

Când omul a ajuns lângă el, i-a spus: „Te concediez în această dimineţă, nu pentru că am ceva cu tine, ci pentru a-mi demonstra autoritatea!”. (Râsete).

El a fost pus în conducere şi, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să-şi arate autoritatea. Aceasta este natura umană, dar nu este creştinism; şi trebuie să fie detestat şi evitat de oricine ajunge în conducere, fie preşedinte al Conferinţei Generale, director al unei şcoli sau director al unui departament şcolar. Toţi ar trebui să evite aceasta şi să-i acorde oricărui om drepturile care i se cuvin, libertatea şi independenţa.

După cum am spus, am întâlnit lucruri grele de înţeles, dar timpul m-a ajutat să le înţeleg, şi în această dimineaţă vă pot spune cu sinceritate că am trăit în această mişcare fără nici un dubiu în mintea mea. Când iau poziţii diferite de a celorlalţi asta nu înseamnă că sunt un necredincios. Pot fi un necredincios faţă de propriile lor păreri şi interpretări, dar aceasta nu mă face un necredicios faţă de spiritul profeţiei. Pot avea păreri diferite faţă de cineva în privinţa interpretării sale biblice, dar aceasta nu mă face un necredincios faţă de Biblie. Dar sunt persoane care mă consideră un necredincios faţă de Mărturii deoarece eu susţin că Mărturiile nu sunt inspirate verbal, şi că au fost lucrate de secretare şi aşezate într-o formă gramaticală potrivită. Cu câţiva ani în urmă, cineva a venit la comitetul de numiri şi a cerut că fiu eliminat din preşedinţie deoarece eu nu cred că Mărturiile sunt inspirate verbal. Aceasta s-a întâmplat fiindcă nu subscriu la teroria şi interpretarea sa; dar eu sunt singurul în măsură să spun dacă nu cred în Mărturii, nu-i aşa? (Voci: Da, Da). Şi la fel sunteţi şi voi. Doresc să subliniez din nou că nu încerc în nici un fel să aşez vreo îndoială în mintea voastră. Şi mi-ar părea rău dacă această denominaţiune şi-ar pierde credinţa autentică şi potrivită faţă de acest dar pe care Dumnezeu l-a dat Bisericii acesteia prin aceste mesaje care au ajuns la noi. Aş dori să rămânem la această poziţie până la sfârşit. (Amin-uri).

Acum, referitor la dovezi: eu difer de unii fraţi care au adunat dovezi sau evidenţe ale autenticităţii acestui dar – eu cred că cea mai puternică dovadă se găseşte în fructele acestui dar pentru Biserică, nu în demonstraţiile fizice şi vizibile. De exemplu, i-am auzit pe unii pastori predicând, şi am văzut chiar şi în scris, că sora White a ţinut cu mâna întinsă o Biblie grea – cred că se spunea că avea vreo 18 kg. – şi în timp ce privea spre cer, răsfoia paginile şi arăta textele. Nu ştiu dacă s-a întâmplat aşa ceva sau nu. Nu sunt sigur. N-am văzut şi nu-mi aduc aminte să fi vorbit cu cineva care să fi văzut. Dar, fraţilor, eu nu consider acest fel de lucruri ca fiind o dovadă cu greutate. Nu cred că este cea mai bună dovadă. Dacă aş fi fost un străin în audienţă şi aş fi auzit un predicator susţinând aşa ceva, cred că m-aş fi îndoit. Aşa că, aş fi vrut să ştiu dacă el a văzut această secvenţă. Şi probabil că mi-ar fi răspuns: „Nu, n-am văzut”. Atunci l-aş fi întrebat: „L-ai întâlnit vreodată pe cel care a fost martor ocular?”. Şi probabil ar fi trebuit să-mi răspundă: „Nu, niciodată”.

Ei bine, cât din toate acestea sunt adevărate şi cât s-a adăugat? – eu nu ştiu. Dar nu cred că acesta este genul de dovezi pe care dorim să le folosim. A trecut destul de mult timp de când prezentam astfel de dovezi – lipsa respiraţiei şi ochii larg deschişi. Aceste fenomene s-au manifestat în anii de început ai acestui dar, însă ulterior au dispărut; totuşi, eu cred că acest dar a fost la fel de autentic şi a făcut o lucrare la fel ca şi în anii de început.

C.P.Bollman: Nu este adevărat acest lucru şi în privinţa Bibliei? Nu poţi s-o apreciezi şi s-o crezi pentru roadele ei, pentru ceea ce face şi nu pentru lucrurile supranaturale prezentate în ea?

A.G. Daniells: Da. De exemplu, nu voi lua povestirea lui David care ucide un leu sau un urs, sau pe Samson ucigând un leu, şi s-o prezint străinilor şi necredincioşilor ca pe o dovadă că Biblia a fost inspirată, în special cazul lui Samson. Aceasta este modalitatea în care aş prefera să-i învăţ pe băieţi şi fete: aş dori să prezint începuturile acestei mişcări. Pe atunci aici se manifesta un dar; şi cu acest dar oferit acestei persoane, în acelaşi timp, a apărut mişcarea întreitei-solii. Ele au apărut exact în acelaşi an. Acest dar s-a manifestat constant şi puternic în dezvoltarea acestei mişcări. Cele două au fost inseparabile şi, prin acest dar, timp de şaptezeci de ani, s-au primit instrucţiuni în toate fazele mişcării.

Apoi, în mintea mea, aş trece prin aceste faze. Voi lua una dintre ele, cea referitoare la Biblie. Care va fi atitudinea acestui popor, a acestei mişcări, faţă de Biblie? Ştim că ea ar trebui să fie autoritatea noastră, fără vreun crez şi fără înalta critică. Aceasta este Cartea. Poziţia pe care o avem astăzi este poziţia corectă, credem noi – să înălţăm această Carte, să ne obţinem informaţiile din această Carte, şi să predicăm această Carte. Întregul plan de mântuire, orice lucru necesar mântuirii, se găseşte în această Carte, şi noi nu avem de ce să ne ducem la altă sursă în afara Bibliei pentru a fi mântuiţi. Aceasta a fost atitudinea spiritului profeţiei faţă de această Carte încă de la începuturi, nu-i aşa? (voci: Da, Da). Şi, cred eu, putem să dăm credit acestui dar, datorită atitudinii noastre faţă de Biblie, tot la fel de mult ca şi oricărei alte influenţe pe care a exercitat-o altcineva.

Acum să ne gândim la doctrinele Bibliei: în toate celelalte reformaţiuni care au avut loc, liderii n-au fost în stare să discearnă corect între adevăr şi minciună – ziua Sabatului, botezul, natura omului în moarte etc. – astfel încât ei predicau erorile în mod deschis pe baza acestei Cărţi. Dar acum, când ajungem la această mişcare, descoperim puterea minunată a discernământului din partea spiritului profeţiei, şi nu ştiu vreun adevăr al acestei Cărţi care să fi fost lăsat deoparte de spiritul profeţiei, nici de vreo eroare biblică sau teologică din timpul evului întunecat care să fi fost cultivată de spiritul profeţiei şi prezentată poporului astfel încât noi să trebuiască s-o facem de ruşine atunci când o testăm cu Biblia. Doctrina botezului, legea, locul, valoarea şi prestigiul Duhului Sfânt în biserică şi toate celelalte învăţături pe care le avem, au fost înălţate prin acest dar manifestat între noi.

Luaţi un alt exemplu – activităţile bisericii. Aici includem atitudinea noastră faţă de misiunile externe sau evanghelizarea lumii. Cine dintre noi a exercitat o influenţă mai mare decât acest dar în folosul evanghelizării lumii? Luaţi chestiunea susţinerii dezinteresate a lucrării. Când veţi citi acele lucrări, veţi găsi o mulţime de îndemnuri şi, dacă le-am trăi mai bine decât o facem, darurile noastre ar fi mai îmbelşugate şi progresul ar fi mai rapid.

Apoi luaţi atitudinea noastră în privinţa ajutorului pe care trebuie să-l acordăm semenilor noştri, lucrarea de ajutorare creştină – toate acele activităţi prin care un creştin ar trebui să fie o binecuvântare reală, un ajutor dezinteresat acordat oamenilor în necazurile şi nenorocirile lor, sărăcia şi boala lor precum şi orice alt fel de ajutor. Găsim scrierile spiritului profetic pline de îndemnuri pentru a trăi o viaţă lipsită de egoism în mijlocul semenilor noştri.

Luaţi subiectul sănătăţii şi a lucrării misionare medicale - toate aceste activităţi – şi luaţi în considerare cele care trebuie făcute în favoarea tinerilor. În nici o altă mişcare nu veţi găsi o instruire mai bună decât cea care ne-a fost dată. Luaţi subiectul educaţiei: Ei bine, fraţilor, nici unul dintre învăţătorii noştri n-ar fi beneficiat de avantajele sfaturilor, acestor instrucţiuni complete, pe care le avem în spiritul profeţiei.

Aceste lucruri le-aş prezenta ca pe nişte dovezi convingătoare ale originii acestui dar, şi a autenticităţii sale – nu câteva demonstraţii pe care le-au văzut câteva persoane. N-am nimic cu cei care vorbesc despre ele; dar în lucrarea strânsă cu elevii mi-aş lua cu siguranţă timp să scriu toate aceste fapte actuale şi să le prezint înaintea lor arătându-le că de la începutul mişcării acest dar a fost strâns legat, a fost inseparabil legat de el. Şi dacă aceasta nu este o dovadă a sursei darului manifestat printre noi, atunci eu nu ştiu ce altceva ar putea fi o dovadă.

W.W. Howell: Sunt sigur că profesorii noştri ar dori să primească unele sugestii pentru folosirea spiritului profetic şi a scrierilor, în lucrarea de educare.

 A.G. Daniels: Ei bine, puneţi-mi o întrebare concretă, despre ceva anume.

C.L. Taylor: Aş dori să vorbiţi puţin despre valoarea exegetică a Mărturiilor. Desigur, cred că, în general, ştim că sunt multe texte pe care sora White nu le aminteşte deloc. Sunt multe texte pe care ea le explică şi pot fi alte explicaţii care sunt la fel de adevărate şi de care ea nu se atinge. Dar întrebarea mea este: putem accepta explicaţiile Scripturii pe care ni le dă dânsa? Sunt ele demne de încredere?

A.G. Ganiells: Întotdeauna am considerat că sunt. Probabil că, în anumite chestiuni critice, sunt câteva dificultăţi; dar eu am folosit scrierile ani de zile pentru a clarifica sau elucida gândurile din textele Scripturii. Luaţi „Hristos Lumina Lumi” şi „Patriarhi şi Profeţi”. Citindu-le, eu am găsit în multe privinţe o bună iluminare. Am reuşit să răspund la întrebare? Vrei să întrebi dacă studenţii ar trebui să recurgă la scrieri pentru interpretarea Bibliei sau pentru a obţine mai multă lumină? Cu alte cuvinte, este nevoie de aceste scrieri pentru a înţelege Biblia? Trebuie să recurgem la explicaţiile ei pentru a ne trage propriile învăţături din Biblie? Aceasta este întrebarea sau se include în ea?

C.L. Taylor: Nu direct, dar indirect da. Însă vă voi da nu exemplu mai concret. Să presupunem că un student are nevoie de ajutor pentru a înţelege un anumit text şi doreşte să ştie ce semnificaţie are. Este potrivit pentru profesor să-i explice acel text, folosind probabil şi alte texte care îl luminează, şi apoi să recurgă la spiritul profeţiei pentru lumină adiţională? Sau să presupunem că doi studenţi au păreri diferite în privinţa unui text şi vin la profesor pentru a afla înţelesul lui: poate profesorul să explice acel text iar apoi să folosească Mărturiile pentru a-şi susţine poziţia? Sau să luăm şi un al treilea exemplu: să presupunem că doi fraţi, ambii susţinători ai Mărturiilor, şi desigur în primul rând ai Scripturii, au o diferenţă de opinie referitoare la un text: este corect ca în studierea acelui text să aducă spiritul profeţiei ca ajutor în înţelegerea lor, sau ar trebui să-l lase cu totul deoparte?

A.G. Daniells: În primul rând, eu cred că noi trebuie să ne obţinem interpretarea din această Carte. Cred că Biblia se explică singură şi cred că noi putem înţelege Biblia, în esenţă, cu ajutorul ei însăşi, fără să ne raportăm la Mărturii pentru a ne susţine coningerea.

W.W. Howell: Spiritul profeţiei spune că Biblia este propriul ei interpret.

A.G. Daniells: Da, însă eu am auzit şi pastori care spun că spiritul profeţiei este interpretul Bibliei. Am auzit predicându-se la Conferinţa Generală, cu câţiva ani în urmă, că singurul mod în care putem înţelege Biblia este prin scrierile spiritului profeţiei.

J.M. Anderson: Şi a spus, de asemenea, „interpret infailibil”.

C.M. Sorenson: Expresia aceasta a fost abandonată. Nu aceasta este poziţia noastră.

A.G. Daniells: Nu aceasta este poziţia noastră şi nu este adevărat că spiritul profeţiei este singurul interpret sănătos al Bibliei. Aceasta este o idee falsă, o doctrină falsă. Nu va rezista. Fraţii mei, ce s-ar fi făcut toţi oamenii care au trăit din timpul lui Ioan şi până în prezent dacă n-ar fi fost posibil să înţeleagă Biblia decât prin scrierile spiritului profetic? Este o idee îngrozitoare! Este falsă, este greşită. Şi este cu adevărat periculoasă! În acest caz, ce fac oamenii din România? Avem sute de păzitori ai Sabatului acolo care n-au văzut nici măcar una dintre cărţile spiritului profeţiei! Ce fac cei din China? Nu pot înţelege această Carte decât dacă obţin interpretarea ei prin spiritul profeţiei? Acesta este păgânism!

L.L. Caviness: Credeţi că primii credincioşi şi-au obţinut înţelegerea din Biblie sau au obţinut-o prin spiritul profeţiei?

A.G. Daniells: Ei şi-au obţinut-o din Scripturi, în timp ce studiau Scripturile pentru ei înşişi. Mă doare să aud felul în care vorbesc unii, că spiritul profeţiei i-a condus şi le-a dat toată informaţia pionierilor, le-a dat toate doctrinele, iar ei le-au acceptat pur şi simplu. Idea aceasta nu este în armonie nici măcar cu textul din cartea „Scrieri Timpurii”. Acolo ni se spune cum a fost: ei au cercetat Scripturile împreună şi au studiat şi s-au rugat până când au căzut cu toţii de acord asupra doctrinelor. Sora White spune în

                                                                                                        continuare